Autoritățile au crescut contribuția la Pilonul II, la 4,75%. Cota trebuia să ajungă la 6% acum șase ani, conform legii inițiale. Cât au pierdut românii
După ani de prorogări, Guvernul a aprobat, miercuri, o creștere a contribuției asiguraților la pensia privată obligatorie, cu un procent, de la 3,75% la 4,75%, în contextul obligațiilor asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență. Cota este încă departe de cea stabilită în legea inițială privind pensiile private, care a suferit, de la adoptare, numeroase modificări în privința modului de calcul.
„Jalon îndeplinit din Planul Național de Redresare și Reziliență: contribuțiile la fondurile private de pensii vor crește de la 3,75% la 4,75%”, a transmis, miercuri, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Este vorba de Pilonul II, la care contribuie, conform datelor Autorității de Suprevagehre Financiară și ale Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), aproximativ 7,78 de milioane de români, la finalul anului 2021.
Este vorba de Ordonanța de urgență aprobată miercuri de Guvern care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuțiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Oficialii au precizat că măsura este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022.
„Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Național de Redresare și Reziliență vizează elaborarea legislației prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu și lung a sustenabilității și a predictibilității sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat astăzi, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuțiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Astfel, prin această modificare, o parte din contribuția care merge, în prezent, la Pilonul I, va fi transferată spre Pilonul II. Conform notei de fundamentare a proiectului aprobat miercuri de Guvern, este vorba de peste 3,36 de miliarde de lei, anual, din 2024, care nu vor mai intra la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci vor ajunge în conturile administrate de fondurile de pensii private.
OUG-8 by Gandul.info on Scribd
Ce spunea legea inițială
Conform oficialilor, contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii și se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale.
Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale, iar, din 2008, aceasta a suferit numeroase modificări.
Cota de 4,75% a fost anunțată de autorități, pentru a intra în vigoare în 2024, încă dinainte de 2020. Creșterea contribuției la Pilonul II este inclusă în Programul de guvernare 2020 – 2024 al Cabinetului Cîțu, apoi a Guvernului Ciucă. Astfel, Executivul și-a asumat creșterea contribuțiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, până la 4,75% în 2024.
„Susținem în continuare creșterea contribuției la Pilonul II, pentru atingerea țintei de 4,75% care a fost anunțată pentru 2024 și pe care o salutăm. Înțelegem care sunt constrângerile bugetare, mai ales în contextul pandemiei, în același timp sperăm ca această creștere la 4,75% să fie una graduală, care să asigure o creștere constantă, an de an, a contribuțiilor la Pilonul II, astfel încât să conveargă către această țintă de 4,75% pentru 2024”, preciza Radu Crăciun, la începutul anului 2021.
În prezent, din cota CAS (contribuții de asigurări sociale) de 25% din veniturile salariale brute, plătită de fiecare angajat, spre Pilonul I (pensia publică) este direcționat un procent de 21,25%, iar spre Pilonul II (pensia privată obligatorie) – 3,75%. Această cotă CAS plătită de fiecare salariat nu mai merge către stat (respectiv bugetul asigurărilor sociale), ci către fondul de pensii private unde persoana eligibilă are calitatea de participant.
La momentul începerii colectării, în luna mai 2008, cota de contribuție la fondul de pensii era de 2% din baza de calcul. Veniturile brute lunare reprezentau baza de calcul pentru contribuția individuală de asigurări sociale. Mai exact, din contribuţia individuală la asigurările sociale a unei persoane asigurate în sistemul public (Pilonul I), în cotă de 9,5% din baza de calcul la acel moment, 2% se virau la Pilonul II, diferenţa de 7,5% rămânând în sistemul public de pensii. Inițial, era prevăzută o creștere a cotei de contribuție la Pilonul II cu 0,5 puncte procentuale pe an, adică o majorare a cotei la 6% în termen de 8 ani.
Potrivit datelor ASF, prin derogare de la aceste dispoziții legale, termenul de 8 ani pentru atingerea cotei de 6% a fost majorat la 9 ani şi modul de creştere a cotei procentuale a fost modificat în sensul creşterii cu 0,5 puncte procentuale pe an până în anul 2015 inclusiv şi cu 0,1 puncte procentuale în anul 2016, respectiv cu 0,9 puncte procentuale în anul 2017. În anul 2016, cota contribuţiei era 5,1%, care s-a păstrat şi în anul 2017. Începând cu anul 2018, cota contribuţiei a fost redusă la 3,75%, în contextul includerii contribuţiei angajatorului în baza de calcul, respectiv în venitul salarial brut. Conform specialiștilor, cota de 6% – conform metodei de calcul inițiale – ar echivala cu aproximativ 5%, după schimbările legislative din 2017 – 2018.
Până la sfârșitul anului 2021, sumele sunt cu 18% mai mici decât dacă legea ar fi fost respectată, iar impactul total, între 2009 și 2021, este de 16 miliarde de lei, respectiv 3,3 miliarde de euro, care lipsesc, doar pe partea de contribuții, conform specialiștilor contactați de Gândul.
Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, explica, la bilanțul pentru anul 2020, că, prin nerespectarea formei inițiale a Legii 411/2004, românii au strâns sume cu aproape o cincime mai mici decât ar fi avut dacă aceasta ar fi fost aplicată.
„Evidența e că o valoare mare a contribuției va duce în final și la o pondere mai mare a pensiei private în valoarea pensiei finale. În acest context merită să ne amintim faptul că în momentul de față, din punctul de vedere al contribuțiilor, suntem în afara graficului care fusese preconizat. Practic, față de graficul creșterii contribuțiilor, acestea au crescut într-un ritm mult mai scăzut și, din acest motiv, din estimările noastre, românii au în prezent sume cu aproximativ 18% mai mici decât ar fi avut dacă graficul ar fi fost respectat conform legislației inițiale. Impactul la nivelul Pilonului II al acestor întârzieri în creșterea contribuțiilor (contribuții totale nevirate – n.r.) le estimăm a fi undeva la 2,7 miliarde de euro (13 miliarde de lei). Din acest punct de vedere credem că este extrem de important ca creșterea contribuției să fie reluată cât mai curând posibil”, a explicat Radu Crăciun, în 2021.
Evoluția Pilonul II de pensii private obligatorii
Numărul total de participanți înregistrați în sistem a ajuns la 7,78 milioane, la sfârșitul anului 2021, conform datelor analizate de APAPR, dintre care numărul mediu al participanților cu contribuții virate lunar a fost de 4 milioane, în creștere cu 140.000 față de 2020. Sumele administrate de cele șapte fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la peste 89 miliarde de lei (18 miliarde euro), în creștere cu 18,6% față de finele lui 2020.
Randamentul mediu ponderat al celor șapte fonduri a fost de 5,88% în 2021, ușor sub cel de 6,19% din 2020. Conform APAPR, acest randament se traduce într-un castig net pentru participanti în valoare de 4,5 miliarde de lei (910 milioane euro) în 2021, ușor peste cîștigul de 4,4 miliarde de lei (900 milioane de euro) generat în 2020. De la lansare (mai 2008) și până la jumătatea lunii ianuarie 2022, fondurile de pensii de Pilon II au înregistrat un randament mediu anual de 8%, generând pentru participanți un câștig (net de toate comisioanele) în valoare totală de 21,7 miliarde de lei (4,4 miliarde euro).
Potrivit APAPR, în anul 2021, fondurile de pensii private și-au continuat evoluția pozitivă, înregistrând câștiguri semnificative pentru participanți prin plasamente diversificate, în condiții de risc redus. După creșteri robuste în primele nouă luni ale lui 2021, fondurile de pensii au înfruntat în ultimul trimestru provocările aduse de reaprinderea globala a inflației – cu maxime istorice pentru ultimii 25 de ani în SUA și Zona Euro – creșterea dobânzilor pe piața internă și turbulențele de pe piețele financiare internaționale cauzate de incertitudinile privind noua variantă Omicron a COVID-19.
În ceea ce privește contribuțiile, volumul total al celor virate în Pilonul II în 2021 a fost de 9,77 miliarde de lei (2 miliarde euro), cu 9,6% mai mare decât în 2020, evoluție explicată în principal de creșterea salariilor din economie, dar și de intrările de noi participanți în sistem. De asemenea, administratorii au efectuat în 2021 plăți către participanți și beneficiari în valoare totală de circa 278 milioane lei, cu 56% mai mare decât în 2020. Valoarea totală a plăților efectuate din Pilonul II – de la lansare și până în ianuarie 2022, este de 675 milioane de lei.
NF-53 by Gandul.info on Scribd