Autorităţile din Braşov afirmă că fac toate demersurile pentru ca aeroportul Braşov-Ghimbav să devină OPERAȚIONAL non stop
Autorităţile judeţene din Brașov afirmă că fac „toate diligenţele necesare”, astfel încât noul aeroport „să ajungă într-un timp cât mai scurt la programul de funcţionare de 24 de ore din 24”.
„Sprijinim activitatea Aeroportului cu tot ceea ce depinde de noi, dar în limitele impuse de lege. Ne dorim cu toţii o activitate aeroportuară cât mai bună şi mai dezvoltată, însă trebuie să ţinem cont că operatorii aerieni sunt firme private care se supun legilor pieţei şi rentabilităţii economice. Deciziile privind restrângerea sau dezvoltarea operaţiunilor aeriene le aparţin acestora în totalitate şi sunt luate în urma propriilor calcule economico-financiare. Nu depinde de noi ca un operator privat să intre sau să iasă din piaţă.
Noi, ca autoritate publică judeţeană, vom susţine orice activitate care vine în sprijinul consolidării poziţiei Aeroportului Braşov între cele mai importante facilităţi de transport aerian din ţara noastră”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin.
Ieşirea publică a oficialilor Consiliului Judeţean Braşov are loc la câteva zile după ce compania aeriană DAN AIR, prima care a operat zboruri pe aeroportul de la Braşov-Ghimbav, a anunţat că mută operaţiunile pe aeroportul de la Bacău.
„Programul restrâns, lipsa dotărilor corespunzătoare ale aeroportului, esenţiale pentru efectuarea zborurilor pe timp de iarnă şi lipsa de facilităţi oferite companiilor aeriene – sunt motivele care determină DAN AIR să îşi mute cursele pe Aeroportul Internaţional din Bacău. Mai mulţi operatori aerieni români şi străini aşteptau prelungirea programului Aeroportului Braşov. În urma plecării DAN AIR, pe aeroportul din Braşov va mai rămâne o singură companie aeriană”, a transmis compania DAN AIR.
CITEȘTE ȘI: