Este vremea vacanțelor, iar principalele destinații ale românilor rămân Grecia și Turcia. Dar, în această perioadă, sunt anunțate temperaturi de foc. De asemenea, Grecia se află sub amenințarea incendiilor de vegetație și vara aceasta.
După un val fără precedent de caniculă, în 2023, urmat de cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată, autoritățile elene se pregătesc, astfel, pentru cele mai rele scenarii. Insulele grecești deja se topesc la temperaturi de peste 40°, iar riscul de incendii pentru următoarea perioadă e ridicat.
Locuitorii din Grecia și Turcia sunt sfătuiți să rămână în case din cauza caniculei, pentru că sunt așteptate temperaturi de 45°C. Știm că aceste două destinații sunt preferate de români pentru vacanța de vară, iar sezonul vacanțelor deja a început.
„Cred că ar trebui să ne pregătim pentru perioade tocmai dese de astfel de temperaturi extreme și practic am ajuns în momentul în care e extrem de important să luăm în calcul schimbările climatice, inclusiv în momentul în care ne planificăm călătoriile. De ce? Pentru că mă gândesc că e deja știut cât de cât de tare afectează temperaturile astea, pot să afecteze, de fapt, sănătatea noastră, în special celor care au deja anumite boli cronice, în special cardiace, și practic, din punctul ăsta de vedere este extrem de important să fim la curent cu ceea ce se întâmplă, să evităm să ieșim practic afară în orele în care temperaturile vor fi cele mai ridicate și, bineînțeles, dacă e cazul de alte fenomene, să încercăm să le evităm și pe acelea”, a precizat la B1 TV Alex Trandafir, expert în probleme climatice.
Acesta a vorbit și despre canicula din România, astăzi la București fiind peste 35 de grade Celsius.
„(…) Ne putem confrunta cu temperaturi extreme în continuare. Săptămâna viitoare, așa prevăd modelele meteorologice, s-ar putea ca un val precum cel pe care le avem acum în zona Greciei să ajungă și în zona noastră, în special în zona de vest, sud-vest a țării. Deci s-ar putea, săptămâna viitoare, dacă rămân într-adevăr așa modelele numerice, pentru că se schimbă de la o zi la alta, în special dacă ne uităm pe termen mai lung de 4-5 zile, să ajungem la temperaturi din nou de de 38-39° în zonele care vor fi cele mai afectate”, a spus el.
FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia