Autoritățile se mobilizează în contextul caniculei. CNSU a adoptat noi măsuri pentru protejarea populației
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a adoptat o serie de măsuri destinate prevenirii apariției unor probleme majore din cauza temperaturilor foarte ridicate prognozate pentru următoarea perioadă.
Prin aceasta, autoritățile intenționează să prevină apariția unor situații de urgență determinate de temperaturile extreme. Totodată, DSU este pregătit să gestioneze situațiile de urgență provocate de caniculă.
Ce măsuri va adopta CNSU
CNSU anunță că autoritățile locale și centrale vor adopta următoarele măsuri:
- adaptarea programului de lucru şi limitarea activităților desfășurate în aer liber;
- amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţie, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
- informarea preventivă a populației cu privire la importanța respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare precum și interdicția utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată;
- monitorizarea zonelor forestiere și în special a celor frecventate de turiști de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
- desfășurarea de controale de prevenire și stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum și la nivelul localităților și operatorilor economici deținători de culturi agricole;
- continuarea aplicări dispoziției șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 894 din 20.06.2021; – identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile;
- asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviar.
Populația este sfătuită să evite deplasările sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice) precum şi:
- evitarea spațiilor aglomerate, a expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
- asigurarea unei hidratări și alimentații corespunzătoare adaptate sezonului compusă în special din apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduțe, fructe, legume sau iaurturi;
- adaptarea vestimentației prin purtarea unor haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitarea consumului de alimente cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală precum și a băuturilor alcoolice și a celor care conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.