Autoturism lovit de tren, în județul Ialomița. Salvatorii au găsit două persoane în interiorul mașinii
Două persoane au fost rănite, joi după-amiază, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren de persoane, în județul Ialomița. Accidentul a avut loc, in jurul orei 17.20, în localitatea Alexeni, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița.
La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, sprijinite ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Ialomița, cu o autospecială de tip C.
În urma impactului, au fost rănite două persoane aflate în interiorul mașinii. După acordarea primului ajutor medical la locul accidentului, o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 39 de ani, a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni.
Cea de-a doua victimă, un bărbat de aproximativ 43 de ani, a refuzat transportul la spital. În tren nu s-au înregistrat victime.