EXCLUSIV | Averea omului de afaceri Dan Adamescu, vândută la bucată. Acțiunile sunt puse sub sechestru, dar fiul defunctului magnat pregătește și vânzarea Unirea Shopping Center din Braşov, cu tot cu parcarea de 2.763 mp

Publicat: 22 11. 2022, 07:00
Actualizat: 25 11. 2022, 10:19

După ce a vândut cu aproape 4 milioane de euro superba reședință din Bulevardul Aviatorilor care a aparținut defunctului magnat Dan Adamescu, fiul acestuia, Alexander Adamescu, pregătește o nouă ”lovitură” financiară, de cel puțin 15 milioane de euro, de data aceasta, în jurul căreia planează, din nou, semne de întrebare.

Moștenirea impresionantă rămasă după moartea lui Dan Adamescu este disputată, de mai mult timp, de fiul acestuia și de fosta soție a omului de afaceri, Carmen Adamescu.

Multimilionarul Adamescu a încetat din viață în anul 2017, pe data de 23 ianuarie, iar la momentul respectiv deținea un portofoliu din care făceau parte Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă.

Vila cu 18 camere din Bulevardul Aviatorilor – în care a locuit și fostul lider comunist Ion Gheorghe Maurer, construită la dorința regelui Carol al II-lea, pentru Elena Lupescu, amanta sa -, a fost achiziționată de ”Familia Borsec”, una dintre cele mai puternice din business-ul românesc, cea care controlează compania Romaqua, producătorul ”Borsec” – respectiv Creţu-Hu Difei-Sofia și Octavian Crețu (toate detaliile AICI).

  • Fosta soție a lui Dan Adamescu și Alexander se luptă în instanță pe bunurile rămase după decesul omului de afaceri, pentru ca, la final, să se dea un certificat de moștenitor.
  • Apoi, în funcție de acest certificat esențial, se vor împărți toate bunurile care fac obiectul acestui proces de răsunet.

”S-a creat un precedent periculos, Alexander Adamescu vinde din patrimoniu”

Iată însă că, până atunci, s-a creat deja un precedent pe care sursele Gândul îl descriu drept ”periculos”, vânzarea somptuoasei reședințe din Bulevardul Aviatorilor ”fiind doar primul pas făcut de Alexander Adamescu”.

Gândul prezintă informații de ultimă oră care demonstrează că fiul lui Dan Adamescu încearcă să mai ”rupă” o bucată consistentă din moștenirea pe care și-o dispută cu Carmen Adamescu.

”Acum, vrea să vândă clădirea Unirea Shopping Center din Braşov, dar și parcarea aferentă. Vor fi vândute la pachet. Este vorba, în ceea ce privește parcarea, despre un teren de 2.763 mp. Iar «rețeta de succes» este aceeași ca și în cazul vilei din Bulevardul Aviatorilor. Acțiunile societății sunt puse sub sechestru, dar Alexander Adamescu vinde din patrimoniu”, au transmis sursele Gândul.

Se pregătește vânzarea Unirea Shopping Center din Braşov

Potrivit convocatorului care a fost publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), acţionarii companiei Unirea Shopping Center se vor întruni luna viitoare într-o şedinţă extraordinară, urmând să analizeze propunerea Consiliului de Administraţie de vânzare a centrului comercial pe care societatea îl deţine în Braşov.

Centrul comercial – construit pe şase niveluri (subsol 2, subsol 1, parter şi trei etaje) – are o suprafaţă de 10.305 metri pătraţi (cea construită este de peste 35.000 de metri pătraţi), iar terenul aferent parcării este de 2.763 de metri pătraţi. Mall-ul Unirea Shopping Center a fost inaugurat în luna martie a anului 2008, iar, la momentul respectiv, a fost anunțată o investiție de 35 de milioane de euro.

Centrul Unirea Shopping Center este evaluat, acum, la cel puțin 15 milioane de euro și acesta va fi cel mai mic preţ care va fi luat în discuţie de către acţionari.

  • Compania Unirea Shopping Center este controlată – în proporţie de 80,32% – de The Nova Group Investments România.
  • The Nova Group Investments România este controlată de un offshore cu acelaşi nume din Olanda.
  • SIF Muntenia (SIF4) deţine 10,83% din capitalul social.
  • 8,85% – free float. (n.red. – free float reprezintă numărul de acțiuni al unei companii, care se tranzacționează liber la bursă. Cu alte cuvinte, reprezintă o parte din numărul total de acțiuni care nu sunt blocate în contul acționarilor majoritari).
Unirea Shopping Center – informații BVB

Imediat după moartea magnatului, fiul acestuia a ”vizat-o” pe Carmen Adamescu

Unirea Shopping Center a fost deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu. După decesul acestuia, Unirea Shopping Center a fost implicată într-un conflict între soția sa, Carmen Adamescu, şi fiul omului de afaceri, Alexander Adamescu.

În 2017, Carmen Adamescu a fost propusă pentru revocarea din toate funcţiile deţinute în cadrul Unirea Shopping Center (SCDM) chiar de către preşedintele com­paniei, Alexander Adamescu.

Alexander Ada­mescu a devenit preşedintele Unirea Shopping Center în 2 februarie 2017, reprezentând Nova Group Investments România, acţionar majoritar al companiei.

Unirea Shopping Center – informații BVB

Conflictul intră, acum, într-o nouă etapă, iar sursele Gândul au transmis că Alexander Adamescu continuă să își pună în practică un ”plan” bine pus la punct.

”Alexander Adamescu a vândut deja vila din Bulevardul Aviatorilor care era în patrimoniul firmei International Business Center Modern SRL. Firma avea acțiunile puse sub sechestru, iar vânzarea a diminuat valoarea acestei firme.

Procurorii nu au pus sechestru pe proprietăți, au pus sechestru pe acțiuni și Alexander, etapă cu etapă, vinde toate bunurile care au făcut parte din moștenirea omului de afaceri Dan Adamescu”, au declarat sursele Gândul.

Consiliul de Administrație al companiei Unirea Shopping Center – reprezentat de Bogdan Alexander Adamescu

Pe data de 14 noiembrie 2022, Consiliul de Administrație al companiei Unirea Shopping Center – reprezentat de Bogdan Alexander Adamescu, în calitate de președinte – a transmis un raport către Bursa de Valori București (BVB) și către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Raportul menționează că, în 9 decembrie 2022, la ora 10:00, urmează să fie convocată Adunarea Generală a Acționarilor și – dacă nu va exista cvorum sau nu vor fi întrunite condițiile de validitate – AGA va fi convocată pe data de 20 decembrie 2022, la aceeași oră și la aceeași adresă.

Ordinea de zi a acestui convocator este foarte clară. Pe lângă alegerea secretarului de ședință al Adunării Generale, urmează să fie aprobată și vânzarea clădirii Unirea Shopping Center Brașov (”ii”), plus terenul aferent parcării (”i”).

  • Parcarea respectivă – 2.763 mp.
  • Clădirea Unirea Shopping Center Brașov – ”teren + construcții” – 10.305 mp.

”Aprobarea vânzării următoarelor imobile aflate în patrimonial societății (…), la prețul minim reprezentat (n.red. – cel puțin 15 milioane de euro) de valoarea de înregistrare în contabilitate, luând în calcul inclusiv amortizarea lor”, se precizează în convocator.

Convocator din data de 11 noiembrie 2022

În același convocator este prezentat și numele membrului din Consiliul de Administrație – Ștefan Valentin Dadus – care, dacă punctele 2, respectiv 3, vor fi aprobate, va duce la îndeplinire hotărârea AGA și se va ocupa de:

  • negocierea clauzelor contractuale
  • detaliile tranzacției
  • semnarea contractului de vânzare
  • cheltuielile aferente în scopul vânzării imobilelor
  • alte demersuri.
Ștefan Valentin Dadus va duce la îndeplinire hotărârea AGA

Potrivit informațiilor din acest convocator, prin care fiul lui Dan Adamescu va scoate la vânzare Unirea Shopping Center Brașov și parcarea aferentă, se va putea vota și prin corespondență, urmând a fi întrunită și o comisie care va prelucra și păstra rezultatele votului.

Ștefan Valentin Dadus a fost propus membru al Consiliului de Administrație al Unirea Shopping Center la cererea Nova Group Investments România – prin administratorul companiei, Alexander Adamescu, în luna mai a anului 2021.

Ștefan Valentin Dadus a fost propus membru al Consiliului de Admninistrație al Unirea Shopping Center la cererea Nova Group Investments România – prin administratorul companiei, Alexander Adamescu, în luna mai a anului 2021

Alexander Adamescu evită, de aproape cinci ani, extrădarea în România

Alexander Adamescu evită, de aproape cinci ani, extrădarea în România. Curtea de Apel București a emis pe 6 iunie 2016 un mandat european de arestare pentru Alexander Adamescu, acesta fiind cercetat de procurorii anticorupție pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită.

Fiul omului de afaceri Dan Adamescu s-a născut în anul 1978 și a ocupat funcții de conducere între 2006 și 2013 în cadrul concernului The Nova Group (Flamingo International, Astra Asigurări, România Liberă, Unirea Shopping Center, hotelurile Lido, Rex-Mamaia, Pullman), deținut de tatăl său.

Din luna septembrie a anului 2013, Alexander Adamescu s-a stabilit la Londra. În 2016, autoritățile române au emis un mandat european de arestare pe numele său, Adamescu fiind acuzat de mituirea unor judecători români.

La cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Alexander Adamescu a fost reținut pe 15 iunie 2016 – în baza unui mandat european de arestare – de către polițiștii britanici. Pașaportul i-a fost reținut, iar el a fost atunci plasat în arest la domiciliu, în așteptarea extrădării în România. Conform legislației în vigoare, Adamescu a fost obligat să poarte pe picior un dispozitiv de localizare.

Pe data de 25 aprilie 2017, Westminster Court a decis suspendarea deciziei de extrădare a lui Adamescu, în așteptarea veridictului Curții de Arbitraj de la Washington. În prezent, Adamescu se află în arest la domiciliu în Londra, în așteptarea extrădării.

Pe 18 octombrie 2019, după mai multe amânări, magistrații Curții de Apel București au decis să respingă ca neîntemeiate contestațiile formulate de Alexander Adamescu. Acesta ceruse anularea mandatului internațional de arestare, dar și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Later edit

Punctul de vedere al lui Alexander Adamescu poate fi citit AICI.


Citește și: