AVERTISMENT fără precedent al serviciilor secrete occidentale: „Putin ar putea ataca Europa în iarna 2024/2025”

Publicat: 24 12. 2023, 11:56
Actualizat: 24 12. 2023, 11:56

Serviciile secrete occidentale lansează un avertisment fără precedent, în contextul tensionat al „războiului de uzură” din Ucraina, transmițând că Vladimir Putin ar putea să atace Europa în iarna anului 2024.

Surse din cercurile serviciilor de informații europene – contactate de ziarul german BILD – spun că ambițiile „Țarului” de la Kremlin sunt din ce în ce mai mari, iar conflictul din Ucraina se desfășoară așa cum dorește, practic, Kremlinul. Rusia se bazează pe o scădere dramatică a ajutorului pe care Occidentul îl oferă Ucrainei, cu atât mai mult după izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, în Orientul Mijlociu.

Potrivit acestor informații îngrijorătoare, Rusia lui Vladimir Putin ar putea „muta” periculos pe o tablă de șah mondial nevăzută, ceea ce s-ar traduce printr-o invazie militară în unele țări europene, în iarna anului 2024/2025.

Rusia ar putea decide să întreprindă acțiuni agresive

Analiștii militari și oficiali ai serviciilor secrete de informații au spus că Moscova ar putea decide să întreprindă „acțiuni agresive” tocmai chiar într-un moment în care Statele Unite ale Americii „vor rămâne temporar fără un lider politic puternic”.

Momentul care ar putea fi ales de Kremlin – cu repercusiuni devastatoare pe termen mediu și lung – ar fi „tranziția puterii la Washington”, plecarea actualului președinte al SUA din funcție, la începutul lunii noiembrie 2024, și asumarea funcției de către potențialul său succesor, în luna ianuarie a anului 2025.

  • „Kremlinul ar putea conta pe fostul președinte american Donald Trump și pe revenirea sa la putere”, au transmis reprezentanți ai serviciilor de informații occidentale.
  • Sub conducerea lui Donal Trump „se poate întâmpla orice”, au mai spus aceștia.

„Rusia nu și-a pierdut încă puterea”

Un astfel de scenariu nu a fost comentat de oficialii europeni, iar de-a lungul timpului foarte mulți experți și analiști militari au atras atenția că Europa se confruntă cu probleme de securitate și stabilitate din regiune, motiv pentru care atenție la mișcările Kremlinului trebuie să fie permamente. De altfel, orice scenariu ar trebui luat în calcul, oricât ar părea de exagerat.

Potrivit Politico, Antti Häkkänen – șeful ministerului finlandez al Apărării – a spus că, după 30 de ani de liniște indusă de prăbușirea URSS, Kremlinul ar pregăti un nou conflict între Occident și Rusia.

În ciuda creșterii asistenței militare acordate Ucrainei din partea aliaților, „Rusia nu și-a pierdut încă puterea și este capabilă să continue războiul ani de zile, iar invazia pe scară largă a ocupanților a schimbat pentru totdeauna peisajul politic al Europa”, a avertizat Antti Häkkänen .


Citește și:

Acuzat de CRIME DE RĂZBOI, Yan Petrovsky, mercenar rus din temuta grupare neo-nazistă „Rusich”, a fost arestat preventiv în Finlanda

ANALIZĂ | Maxim Mironov (IE Business School Madrid): „Este timpul ca Ucraina să colaboreze cu opoziția din Rusia ÎMPOTRIVA lui Putin, dușmanul comun”

ANALIZĂ | Maxim Starchak, expert în arme nucleare, despre ultima MUTARE a Kremlinului: ”O reacție nucleară în lanț este foarte greu de oprit”

Ungaria cumpără mai mult GAZ RUSESC, în pofida criticilor occidentale. CEO Gazprom: „Vom suplimenta volumul în această iarnă, în mod continuu”

EXCLUSIV | Româno-palestinian din Gaza, acuzat că ar fi „pilonul” Hamas în țara noastră. Cum a scăpat de expulzare

ANALIZĂ | Kremlinul ”umflă” rubla și impune controlul capitalului în Rusia. Alexandra Prokopenko (Carnegie): Totul pentru realegerea lui Putin în 2024