Avertisment MAE pentru românii care călătoresc spre Ungaria. Restricții de trafic și drumuri blocate din cauza inundațiilor. Zonele afectate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Ungaria că, din cauza inundațiilor recente, autoritățile din această țară vor impune restricții de circulație în perioada următoare.
Ministerul Afacerilor Externe a emis, miercuri, un avertisment pentru cetățenii români care se află sau urmează să călătorească în Ungaria, pe fondul inundațiilor cauzate de creșterea debitului Dunării.
Autoritățile ungare se pregătesc să aplice restricții de circulație în capitala Budapesta și pe căile de acces rutiere și pietonale adiacente albiei fluviului.
„Limitările de circulație vor fi impuse pentru a preveni eventualele riscuri generate de creșterea nivelului Dunării în zilele următoare”, informează MAE. Cetățenii români care se află în Ungaria sunt sfătuiți să urmeze îndrumările autorităților locale și să verifice constant starea drumurilor.
În caz de nevoie, cetățenii români pot solicita asistență consulară apelând misiunea diplomatică a României la Budapesta sau consulatele generale din Szeged și Gyula.
Call Center-ul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate funcționează în regim de permanență pentru preluarea apelurilor de urgență.
Misiunea diplomatică a României la Budapesta +3613847689
Consulatului General al României la Szeged: +3662424431
Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.
De asemenea, pentru informații suplimentare, românii sunt sfătuiți să consulte paginile web oficiale ale misiunilor diplomatice și ale MAE. MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro şi www.mae.ro.