AVERTISMENT teribil al seismologilor: cutremurul din Turcia ar putea avea mii de replici!
Un avertisment teribil a fost lansat de seismologii britanici. Stephen Hicks, de la University College London, susține că seismul din Turcia ar putea avea mii de replici, unele aproape la fel de mari.
Hicks arată că seismul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter a durat 100 de secunde.
Expertul englez avertizează că vor urma mii de replici.
Previziunea lui Hicks, chiar înainte de al doilea cutremur
Stephen Hicks mai spune că replicile pot să apară pe termen scurt, dar şi în următoarele săptămâni sau chiar luni. El a transmis acest avertisment la Sky News chiar înainte de producerea celui de-al doilea cutremur, care a avut o magnitudine de 7,5.
Seismologul britanic a explicat că, de obicei, cele mai puternice replici sunt primele, dar a adăugat că nimeni nu poate „exclude complet” posibilitatea ca un alt cutremur de o magnitudine similară să se producă în zonă. Hicks a spus că există „o posibilitate foarte mică să mai apară un alt cutremur mai mare decât cel principal”.
„Nu putem exclude complet acest lucru. Vor mai fi zeci şi mii de replici care vor avea loc în următoarele săptămâni sau luni, dar acestea vor scădea treptat în timp” – Stephen Hicks, seismolog
Stephen Hicks a mai spus că nu există nicio modalitate de a prezice cu exactitate când va avea loc un cutremur, iar cel din Turcia a fost „cel mai rău tip”, având o durată de aproximativ 100 de secunde şi acoperind aproximativ 400 de kilometri.
„Este un cutremur foarte puţin adânc, sub o zonă foarte populată şi într-o regiune în care clădirile pur şi simplu nu pot suporta acest nivel de zguduire. Când vorbim despre cutremure atât de mari, epicentrul nu este un singur punct. De fapt, s-a rupt de-a lungul unei falii de aproximativ 400 de kilometri”, a explicat specialistul.
Mii de persoane au murit în Turcia şi Siria în urma cutremurului puternic cu magnitudinea de 7,8 grade care s-a produs luni dimineaţă.
Citește mai multe AICI