Prima pagină » Actualitate » Avertismentul ANAT: Voucherele de vacanță emise anii trecuți mai pot fi folosite doar câteva zile. Care este termenul limită

Avertismentul ANAT: Voucherele de vacanță emise anii trecuți mai pot fi folosite doar câteva zile. Care este termenul limită

Avertismentul ANAT: Voucherele de vacanță emise anii trecuți mai pot fi folosite doar câteva zile. Care este termenul limită
Mediafax FOTO / caracter ilustrativ

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția că voucherele de vacanță emise în anii precedenți mai pot fi utilizate pentru rezervări până pe 30 iunie.

ANAT spune că potrivit OUG 131/2021, „perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2022”.

De asemenea, angajații pot folosi voucherele emise anul acesta, în cazul în care sumele au fost deja virate pe card.

„Reamintim că voucherele de vacanţă pot fi utilizate exclusiv pentru vacanţe în România, iar serviciile trebuie să conţină minim o noapte de cazare. Nu este permis să se achite cu vouchere de vacanţă servicii facturate altui beneficiar, ci doar posesorului acestora.

La ora actuală, voucherele de vacanţă reprezintă un vector esenţial pentru circulaţia turistică internă. Atât instituţiile şi companiile de stat, cât şi firmele private pot acorda aceste vouchere angajaţilor, care sunt aprobate pentru emitere anuală timp de 5 ani (2022-2026). ANAT doreşte ca voucherele de vacanţă să prezinte o atractivitate sporită pentru angajaţii şi angajatorii privaţi”, se arată în comunicatul ANAT.

ANAT: Anul acesta vor fi emise vouchere de vacanță în valoare totală de 350 de milioane de euro

În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanță, în valoare de 943.831.114 de lei (190 de milioane de euro). Estimativ, pentru tot anul vor fi emise vouchere în valoare de 350 de milioane de euro, mai informează ANAT.

Angajaţilor din mediul privat li se pot acorda legal vouchere în valoare de până la 6 salarii minime, spre deosebire de stat, unde voucherele de vacanţă sunt limitate la 1.450 lei de persoană pe an.

„O variantă a sporirii atractivităţii voucherelor de vacanţă este reducerea la zero a impozitului pe venit, ceea ce ar implica revenirea la reglementarea iniţială din 2009. Însă o măsură şi mai eficientă ar implica o formulă mai modernă de credit fiscal. ANAT împreună cu partenerii sociali pune această formulă la dispoziţia guvernului pentru îmbunătăţirea sistemului, cu obiectivul ca minim 1 milion de angajaţi din mediul privat (circa 25%) să beneficieze de aceste vouchere. Această măsură ar fi cel mai uşor şi rapid posibilă de generat ca măsură de stimulare a turismului intern, cu efectul său economic multiplicator. Pe de altă parte, este nevoie de voucherele de vacanţă mai ales în condiţiile lipsei de personal din toate domeniile”, mai susţin reprezentanţii ANAT.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și