Avertismentul ministrulului Sănătății în legătură cu valul 4 al pandemiei: „Va fi al nevaccinaților”. Ce spune Ioana Mihăilă despre eventuale restricții

Publicat: 19 07. 2021, 09:34
Actualizat: 19 07. 2021, 09:48
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Sursa: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a avertizat duminică seară, la Digi 24, valul 4 al pandemiei va fi al nevaccinaților. Ea a explicat că persoanele vaccinate au un risc mai scăzut să dezvolte forme grave, chiar dacă se infectează cu COVID-19. Cât privește posibile restricții, în perioada următoare, ministrul a explicat că în acest moment nu se discută despre asemenea măsuri, pentru că incidența cazurilor este scăzută.

„Chiar dacă numărul cazurilor a crescut, oamenii vaccinați nu au risc să dezvolte cazuri severe. De asta trebuie să fim conștienți, de fapt. Chiar dacă am trecut prin boală înainte, ne vaccinăm, pentru că așa nu avem risc de a dezvolta o formă severă, chiar dacă ne infectăm cu tuplina Delta. Cred că sub un procent din persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, din datele CNCAV. Ce știm este că din cazurile cu tulpina Delta avem 3 decese confirmate și niciunul din acei pacienți care au decedat nu era vaccinat. Acest val 4 va fi un val al nevaccinaților. Ei vor fi principalii afectați”, a spus Ioana Mihăilă, la Digi 24.

Ea a reamintit faptul că oamenii de știință spun că, la sfârșitul lunii august, tulpina Delta va deveni dominantă în Europa, ne așteptăm ca același lucru să se întâmple și în România.

„Din ce vedem că s-a întâmplat în alte țări – o creștere marcată a numărului de cazuri, majoritatea cu tulpina Delta – ne putem aștepta ca acest lucru să se întâmple și în România”, a mai spus ministrul.

Întrebată dacă se discută despre noi restricții în România, Mihăilă a răspuns: „Trebuie în primul rând noi să fim responsabili și să ne vaccinăm, pentru că atunci nu va fi nevoie de restricții.

„Cred că restricțiile vor viza în primul rând persoanele nevaccinate, dacă ar fi doar să emit o părere, cred că ar trebui să resticționăm acele evenimente care se desfășoară în spații închise cu un număr mare de participanți, dacă aceștia nu sunt vaccinați. Este doar o ipoteză de lucru, nu ceva care este pe masa guvernului. Nu este o propunere, pentru că în acest moment cifrele referitoare la incidență sunt bune, așa că în acest moment nu discutăm de restricții”, a explicat Mihăiă.

Cât privește masca în aer liber, aceasta a afirmat că cel puțin pentru persoanele vaccinate nu va fi necesară.

Spațiile care au un risc mare de transmitere sunt spațiile închise sau zonele foarte aglomerate. Dar acum, pe cifrele acestea ale pandemiei, nu intră în discuție restricțiile. Cred că trebuie să ne uităm la incidență, la paturi COVID ocupate și la numărul de paturi de terapie intensivă ocupate, atunci când luăm o decizie”, a adăugat ea.

CITEȘTE ȘI: