Avertismentul unui polițist rutier din Brașov: De fiecare dată când controlez câte un TIR și îl găsesc pe șofer cu un alt card, de tot atâtea ori se lasă cu amendă
Polițistul rutier brașovean Daniel Zontea, cunoscut în mediul online pentru mesajele sale de încurajare a siguranței în trafic, dar și pentru pozițiile privind statutul profesional, a transmis un nou avertisment participanților la trafic, de această dată adresat șoferilor de TIR. Agent șef Daniel Zontea, din cadrul Biroului Rutier Brașov, le-a explicat acestor șoferi de ce nu vor scăpa doar cu un avertisment, dacă îi găsește cu nereguli la aparate, postarea venind la doar câteva zile de la accidentul teribil din Iași – în care a fost implicat un camion în tahograful căruia autoritățile au descoperit cardul altui șofer – accident în urma căruia șapte persoane și-au pierdut viața.
„Lângă această cruce, chiar în acest loc, mâine vor mai apărea încă șapte. Șapte cruci = șapte vieți = șapte familii. Haideți să lăsăm crucile în cimitir și câmpurile curate! #ConducețiPrudent #DrumuriÎnSiguranță”, scria, pe contul de Facebook, polițistul rutier Daniel Zontea marți, 1 februarie, postare ilustrată cu o fotografie de la accidentul din Iași, soldat cu pierderea a șapte vieți.
Vineri au apărut noi informații în cazul teribilului accident de la Bălțați, Iași, informații care l-au făcut pe polițistul rutier să declare public, pentru toți șoferii de camion cu nereguli, că nu vor scăpa doar cu un avertisment.
Mihai Alecu, de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, a explicat pentru Gândul că în tahometru a fost găsit un card al unui alt șofer, iar potrivit presei locale, cardul ar fi fost chiar al fiului primarului din Dumești. Primarul comunei Dumești, Mihai Cocoveică, a confirmat că șoferul de 30 de ani, Andrei Radu, bănuit de producerea accidentului, a împrumutat camionul pe care îl conducea de la firma Agro Trans, deținută chiar de fiica primarului. În dimineața fatidicului accident, Radu Andrei se ducea să aducă un tir cu balast. „Am fost contactați de Poliție în ziua producerii accidentului, am constatat legalitatea transportului, dar aparatul tahograf era deteriorat. L-am luat la sediu, am extras cartela și era pe numele unui altui conducător auto”, a declarat Mihai Alecu pentru Gândul.
Amendă de mii de lei
În postarea de vineri, Daniel Zontea explică de ce va aplica mereu amendă tiriștilor pe care îi va găsi cu nereguli.
Și chiar s-a ținut de cuvânt. Contactat de Gândul agentul rutier a declarat, sâmbătă, că tocmai aplică o astfel de amendă: „Chiar acum îi scriu o amendă unui șofer de TIR pe care l-am găsit cu magnet, iar amenda pe care o va primi va fi de 9.000 de lei”, a spus Daniel Zontea, atașând și o fotografie ilustrativă.
Este vorba despre raportul tahograf de control, unde se vede că șoferul apare că este la odihnă (camionul este parcat), dar, în realitate, acesta conducea camionul, alături de magnetul cu care a păcălit aparatura de înregistrare a datelor de conducere și odihnă.
„De fiecare dată când controlez câte un TIR și îl găsesc pe șofer cu un alt card, cu magnetul pus la impulsorul cutiei de viteze sau cu maimuță instalată în cabina camionului, de tot atâtea ori se lasă cu amendă pe procesul verbal, și asta dintr-un raționament foarte simplu. Până acum nu am găsit un camionagiu care să mă convingă că mârsăvia sa poate fi sancționată și cu avertisment.
Și chiar dacă valoarea sancțiunii aplicate ar putea părea una aspră, încă nu am văzut ca aceasta să egaleze cu valoarea consecințelor acestor îndrăzneli absurde, care au unicul scop de a mai câștiga câteva ore de condus în plus.
Te-ai întrebat vreodată, dragă șoferule de camion, înainte de a urni din loc cele 40 de tone, dacă le poți opri la timp, știind că frânele mastodonului sunt afectate de acel magnet care zăpăceste nu doar aparatul tahograf, ci întreg calculatorul mașinii?
Țe-ai pus intrebarea dacă timpul pe care îl câștigi conducând pe două carduri, îți e suficient pentru a deveni cu adevărat fericit, știind că ai zeci de ore nedormite?
Nu știu dacă ai făcut asta, în schimb știu sigur că ai întrebat pe stație din localitate în localitate dacă ai controale în față, pentru că ai vrut mereu să te asiguri că ai calea liberă să-ți aplici propriile legi, pe care le-ai clădit după propria‐ți conștiință, căci doar tu ești cel care contezi, nu-i așa?
Uiți însă că și cei cu care te intersectezi în trafic aleargă după o bucată de pâine, la fel ca tine, doar că ei poate vor să o obțină într-un mod cinstit.
Și ei, la fel ca tine, vor să ajungă acasă. Și-o fac tot pe aceste drumuri, pe care circuli și tu.
La toți aceștia te gândești atuanci când te uiți în bordul camionului, știind că nu îți mai este indicată corect viteza cu care circuli, pentru că la plecarea din parcare ai ales să-i scoți siguranța doar, doar să mai câștigi timp pentru încă o cursă?
Chiar nu știu la ce te gândești când faci toate astea, deși aș vrea să te înțeleg.
În orice caz, eu, la fel ca până acum, avertisment nu iți voi aplica niciodată.
„Drumuri bune, colegu’!”, a transmis, vineri, Daniel Zontea.
La începutul pandemiei de COVID-19, polițistul rutier a ales un mod inedit de a transmite un mesaj de Paște celor care îl urmăresc pe pagina de Facebook. În fotografia aleasă, el purta o mască de protecție pe care a desenat imaginea unui iepuraș, fotografie cu o poveste emoționantă.
Spre finalul anului 2020, el posta un comentariu critic la adresa colegilor care susțineau acordarea de sporuri pentru a-și face datoria în contextul epidemiologic: „S-ar simți oare mai sănătoși și intangibili față de virus, doar știind că-n ziua de salariu vor primi ceva mai mulți bani?”.