Avertizare ANM pentru mare parte din țară. Cod galben și portocaliu de vânt, ploi și viscol
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis mai multe avertizări meteo pentru sâmbătă și duminică, valabile pentru o parte importantă din țără.
Astfel, mai multe regiuni sunt vizate de avertizări tip cod galben și cod portocaliu de vânt, ploi abundente, ninsori și viscol, după cum urmează:
Cod galben
În intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum și în sudul și estul Transilvaniei vor fi precipitații, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.
Cod portocaliu
În intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța vor fi precipitații abundente, se vor acumula 50…60 l/mp și izolat 70 l/mp.
De asemenea, în intervalul 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00, în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări susținute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge și va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
ANM: Ninsoare în București în acest week-end. Zăpadă, vânt, ploi abundente și viscol în țară în următoarele zile
Urmează încă un weekend cu alerte de vreme severă. Va fi cod portocaliu de viscol în sud-est, iar Capitala va fi sub atenționare cod galben de vânt și ploi pentru două zile. În București vor apărea și primii fulgi de zăpadă din acest sezon și un strat de polei s-ar putea forma temporar la sol.
„Într-adevăr, vremea se înrăutățește în doi pași. Începe în această (vineri – n.red.) seară prin extinderea arii ploilor care vor cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei iar în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge în această noapte. Acest episod cu ploaie va dura până mâine spre seară. Urmează să se acumuleze cantități care izolat să depășească chiar 40-50 de litri pe metru pătrat, iar vântul se va intensifica. Vitezele cele mai mari se vor înregistra în zona montană înaltă la început iar apoi intensificările vor cuprinde toată această arie despre care vă spuneam, deci jumătatea sudică a țării”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv ANM:
De sâmbătă seară însă ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, spune reprezentantul ANM.
Sursa foto main: Shutterstock