Prima pagină » Actualitate » „Aveți cardul de debit temporar blocat!” O nouă înșelăciune a luat amploare în România, în numele Băncii Transilvania

„Aveți cardul de debit temporar blocat!” O nouă înșelăciune a luat amploare în România, în numele Băncii Transilvania

„Aveți cardul de debit temporar blocat!
„Aveți cardul de debit temporar blocat!" O nouă înșelăciune a luat amploare în România, în numele Băncii Transilvania

O nouă metodă de fraudă a apărut în România, de data aceasta fiind vorba despre SMS-uri false, trimise ca și când acestea ar fi din partea Băncii Transilvania.

Astfel, mai multe persoane au atras atenția în ultima perioadă în mediul online că au primit unele mesaje de tip SMS prin care li se aducea la cunoștință că ar avea cardul de debit blocat temporar.

În același SMS este trimis și un link, pe care oamenii sunt îndrumați să îl acceseze pentru deblocarea contului.

Evident, este vorba despre o fraudă, dar unele persoane cad în capcană. După accesarea linkului, victimele sunt îndrumate să introducă datele contului pentru „verificarea identității”, dar, fără să știe, le oferă informațiile prețioase unor necunoscuți care, ulterior, le pot retrage sume de bani din conturi.

Băncile au atras atenția în repetate rânduri că nu solicită niciodată informații cum ar fi codul PIN sau datele personale prin SMS.

„Într-adevăr este vorba despre o tentativă de fraudă, noi nu vom cere niciodată datele personale ale cardului prin e-mail, SMS sau orice formă de mesaj în social media”, au transmis reprezentanții Băncii Transilvania în mediul online.

Sursa foto: replicaonline.ro

Poliția Română atrage atenția asupra unei noi metode de fraudă

Poliția Română atrage atenția cu privire la o nouă campanie de fraudă online, prin care unele persoane susțin că ar fi ofițeri de poliție și trimit înștiințări prin e-mail.

Autoritățile recomandă ca, în cazul în care primim astfel de mesaje electronice, să le ignorăm și să nu accesăm link-urile pe care acestea le conțin.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a avertizat recent că au revenit campaniile de phishing care au ca ţintă utilizatorii cu drepturi de administrare a unor pagini de Facebook, schema propagându-se chiar pe reţeaua de socializare.

„Au revenit campaniile de phishing care au ca ţintă utilizatorii cu drepturi de administrare a unor pagini de Facebook. Schema este extrem de simplă şi se propagă chiar pe…Facebook! Vorbim despre una dintre metodele preferate de atacatori în răspândirea paginilor de phishing, aceea de a crea postări înşelătoare pe pagini de social media nou create. De obicei, acestea sunt special concepute pentru a se afişa potenţialei victime ca o notificare legitimă. Atacatorii reuşesc acest lucru prin adăugarea unei etichete (tag) a paginii în textul postării”, a transmis, marţi, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.

Specialiștii spun că scopul principal este de a speria utilizatorul că îşi va pierde accesul la cont, dacă nu validează datele de acces la cont după apăsarea pe un link din postare, care va redirecţiona către o pagină de phishing.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și