Prima pagină » Actualitate » Avion „HERCULES”, al Forțelor Aeriene Române, trimis cu ajutoare spre Libia

Avion „HERCULES”, al Forțelor Aeriene Române, trimis cu ajutoare spre Libia

O aeronavă C-130 Hercules, aparținând Forţelor Aeriene Române, a decolat sâmbătă dimineaţă, 16 septembrie, de pe Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, cu destinaţia Benghazi, Libia.

Aeronava FAR transportă prima tranşă din ajutoarele pe care România le trimite ca asistenţă internaţională cu titlu gratuit către Libia, ţară grav afectată de inundaţii catastrofale.

România trimite 55 de tone de bunuri în Libia

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale, Forţele Aeriene au planificat realizarea a şase curse pe această rută, în care vor fi transportate în total 55 tone de bunuri, constând în produse alimentare şi articole pentru adăpostire.

Zborurile se execută prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de urgenţă 32/2023.

Libia a fost lovită de inundații devastatoare, iar bilanţul deceselor ar putea ajunge la 20.000 doar la Derna, în estul țării, anunță autoritățile. „Ne aşteptăm la un număr foarte mare de victime. Se poate ajunge până la 20.000 de morţi, pe baza districtelor distruse din Derna”, a declarat primarul Abdulmenam al-Ghaithi.

Al-Ghaithi a spus că oraşul se confruntă cu un dezastru umanitar din cauza inundaţiilor masive provocate de puternica furtună care a lovit weekendul trecut estul Libiei.

Două baraje din munţii din apropiere de Derna au cedat.

În timp ce salvatorii şi rudele continuă să caute supravieţuitori, aproximativ 10.000 de persoane au fost date dispărute, potrivit Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Inundaţiile din estul Libiei au lăsat, de asemenea, peste 30.000 de oameni fără adăpost, mai ales la Derna, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU.

Două guverne rivale se luptă pentru putere în Libia, ţară bogată în petrol, care a fost afectată de tulburări în ultimii ani. Unul are sediul în est, iar celălalt are sediul în capitala Tripoli, în vest. Eforturile diplomatice de rezolvare pe cale paşnică a actualului război civil au eşuat.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și