Prima pagină » Actualitate » Avocatul Cătălin Dancu, vizat de executori pentru 185.000 de euro

Avocatul Cătălin Dancu, vizat de executori pentru 185.000 de euro

Avocatul Cătălin Dancu, vizat de executori pentru 185.000 de euro
Avocatul Cătălin Dancu / Sursa foto: Mediafax foto

Constănțeanul Cătălin Radu Dancu este unul dintre cei mai apreciați avocați de pe meleagurile românești. Cunoscut drept „avocatul vedetelor”, Dancu pare să aibă, de ceva timp, probleme cu executorii, după ce nu ar fi achitat un credit din 2004, de 150.000 de euro, pe care l-a girat cu al său cabinet de avocatură, din București, potrivit publicaței locale Replica Online. Ulterior, au intervenit unele probleme financiare, cabinetul a fost dizolvat, iar creditorii s-au îndreptat către Dancu pentru recuperarea debitului. Executorii îi bat la ușă, însă Dancu se consideră nedreptățit și încearcă să obțină anularea tuturor actelor de executare deschise pe numele său. În același timp, și ANAF îi stă în coastă.

Cătălin Dancu, cel mai cunoscut avocat din România, a apărat, de-a lungul carierei sale, foarte multe vedete și persoane publice din România. Puțini știu însă că avocatul se luptă cu judecătorii și pentru a-și apăra propriile interese. Acesta este executat silit de un IFN, pentru suma de 180.000 euro, că nu și-ar mai fi achitat un credit pe care l-a contractat în 2004, de la Patria Bank, în valoare de 150.000 euro, relatează jurnaliștii de la Replina Online.

Executorii îi cer returnarea creditului și dobânzi, însă Dancu se consideră nedreptățit, așa că se ia la trântă cu executorii. În vederea garantării obligațiilor asumate, a fost încheiat și contractul de ipotecă, garant fiind Cabinetul de Avocatură. Ulterior, avocatul a devenit codebitor. Față de neachitarea ratelor contractuale, a fost deschis dosarul de executare încă din 2014, față de cabinetul de avocatură însă, pe parcursul procedurii de executare, cabinetul a fost dizolvat, procedura fiind continuată față de codebitorul, în speță Cătălin Dancu, potrivit sursei citate.

Dancu a făcut și politică, la Constanța

Cătălin Dancu s-a născut la Constanța în 1965, a absolvit Liceul Traian din Constanţa şi a urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost și încă este avocat al unor companii din domeniile petrolier, petrochimie, construcţii, societăţi cu activităţi comerciale, printre clienţi numărându-se SC Petrom SA, SC Petromservice SA, SC Rompetrol SA, Romexterra Bank SA. Însă, a reprezentat și instanță și a apărat foarte multe persoane publice din Români, începând cu fostul primar Radu Mazăre, fostul șef al CJ, Nicușor Constantinescu, și continuând cu Gigi Becali, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, Alexander Adamescu, Dinu Patriciu, clubul Bamboo din Bucureşti, care a fost distrus de un incendiu la începutul lui 2017, omul de afaceri Elan Schwartzenberg, Dorin Marian, Cătălin Harnagea, Sorin Roșca Stănescu, Radu Moraruși, mai nou, pe Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu

În 2008, Dancu a candidat din partea PNG la funcția de primar al municipiului Constanța, relatează sursa citată.

Citește și