Povestea emoționantă a unei badante românce din Italia: „Plecăm din DISPERARE, pentru că nu există altă alegere”
Povestea emoționantă a unei badante românce din Italia. Adelina a plecat în străinătate „din disperare”, pentru că voia să îi ofere fiului ei o viață mai bună și a avut „o altă alegere”.
„Am ajuns în Italia în 2010 și mi-am găsit un loc de muncă ca îngrijitor la Pescara. Am fost acolo pentru că erau mai mulți bani, dar a fost o perioadă cu adevărat grea. Doamna mă certa dacă mâncam un fruct sau mă opream câteva minute în fața televizorului. Am stat acolo opt luni, nu știam să vorbesc italiană, nu știam să merg cu bicicleta. M-am dus să iau apă de la fântână, dar nu m-am speriat, pentru că sunt fermier, muncitor”, a relatat Adelina.
Adelina are 53 de ani și este din BaiaMare. Înainte de a ajunge în Italia a lucrat ca bucătar, până când, din cauza problemelor companiei, a fost concediată și a ajuns șomeră.
Românca are un fiu și el este cea care a motivat-o să plece în străinătate: „Mi-am dorit ca fiul meu să continue să studieze și mi-a fost greu să-mi găsesc un alt loc de muncă. În țara mea este destul de comun să decizi să pleci pentru a întreține familia. Plecăm din disperare, pentru că nu există altă alegere. Nu știi ce vei găsi, nu știi limba, dar o faci oricum. Nu există altă alegere.”
„Vreau să mă întorc, mi-am petrecut o viață întreagă având grijă de ceilalți”
Când a plecat în Italia, Adelina i-a lăsat în urmă pe fiul și pe mama ei, notează AESDomicilio.
De-a lungul timpului a lucrat și pentru o femeie pe nume Mariapia, din Teramo, de care s-a atașat foarte tare.
„Doamna avea 90 de ani când am început să muncesc pentru ea și m-am gândit că nu voi sta mult. În țara mea oamenii mor devreme, dar am stat împreună 7 ani. Ea mă vedea ca pe o fiică. «Vreau să te adopt», mi-a spus ea de mai multe ori. Era o persoană fantastică. O duceam în parc și începea mereu să cânte”, a relatat Adelina.
În cele din urmă, după decesul bătrânei, și-a găsit un alt loc de muncă în casa doamnei Gerolama, în vârstă de 85 de ani, din Ascoli Piceno. Aici locuiește și acum.
„Mă simt grozav aici, este ca și cum aș fi cu familia mea. Fiicele ei sunt ca surorile mele. Ele locuiesc în alte orașe, vin să ne viziteze din când în când. Au încredere în mine, mă descurc și nu sunt probleme cu doamna, chiar dacă e din ce în ce mai bolnavă. Până la urmă, însă, mă voi întoarce acasă să am grijă de mama. Vreau să mă întorc, mi-am petrecut o viață întreagă având grijă de ceilalți”, mărturisește badanta din România.