„Balena albastră” face o nouă victimă în România. Un băiat de 13 ani s-a spânzurat în grajdul familiei
Moarte învăluită în mister a unui copil de 13 ani. Răzvan a fost găsit, în urmă cu două zile, spânzurat în grajdul familiei care-l avea în plasament. Nimic nu ar fi justificat un asemenea gest tragic.
Răzvan se afla în plasament la o familie din localitatea vasluiană Dodești, de 9 ani. În urmă cu două zile, acesta a fost găsit spânzurat în grajd.
„Ambulanţa din Bârlad a intervenit în localitatea Dodeşti pentru un băiat în vârstă de 13 ani victimă a unei posibile tentative de suicid prin spânzurare. Din nefericire, medicul din echipaj a declarat decesul acesteia deoarece semnele ireversibile ale morţii erau deja instalate. (…) Copilul plecase din casă de la ora 11.00 şi a fost găsit spânzurat în grajdul locuinţei în jurul orelor 15.00”, a precizat dr. Daniel Ungureanu, din cadrul SAJ Vaslui.
Familia adolescentului este șocată, deoarece Răzvan beneficia de toată atenția și părea fericit.
Unul dintre fiii asistentului maternal nu exclude ca decesul băiatului să fi fost provocat de „Balena albastră”, infamul joc online, pe care îl poți câștiga doar dacă apelezi la actul suicidal, scrie observatornews.ro.
Jocul morbid face tot mai multe victime nevinovate
Jocul în care provocarea maximă este sinuciderea a făcut mai multe victime în rândul copiilor din România și alte țări. Recent, o adolescentă de 14 ani a fost găsită spânzurată într-o anexă a casei din Botoșani. Se pare că victima juca pe internet „Balena albastră” și i s-a cerut „sacrificiul suprem”.
În 2017, zece elevi din Argeș au primit îngrijiri medicale după ce și-au provocat răni pe brațe, posibil pentru că jucau Balena Albastră. „Fenomenul Balena Albastră este un atenția IPJ Argeș, ca orice alt aspect care atentează la siguranță cetățenilor. În ultima perioadă polițiștii au transmis mesaje de informare și prevenire privind pericolul acestui joc promovat pe internet, în urma cărora a rezultat o creștere a gradului de conștientizare a riscurilor de către populație. Astfel, cadrele didactice au manifestat o atenție sporita față de aceasta problematică și implicit au sesizat orice aspect care ar putea avea legătură cu acest joc, în vederea prevenirii unor cazuri grave”, declara, la acea vreme, corespondentului MEDIAFAX, Andreea Însurățelu, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.
În 2018, un alt tânăr, Pavel Matveev, în vârstă de 15 ani, din Rusia, s-a sinucis cu o drujbă în grădina casei sale, după ce a devenit frustrat de jocul „Balena albastră”.