Băluță: „Oamenii s-au îndepărtat foarte mult de partidele politice și își doresc un independent la conducerea României”

Publicat: 11 12. 2024, 10:43

This browser does not support the video element.

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, este de părere că românii își doresc la conducerea țării un independent, îndepărtându-se foarte mult de politica și linia partidelor.

Într-o intervenție telefonic în emisiunea „În Opoziție”, moderată de Denise Rifai, prim-vicepreședintele PSD a comentat rezultatul ultimelor alegeri și schimbarea vizibilă a clasei politice din România.

Băluță: „Este o adaptare la situația de fapt”

„Este o adaptare la situația de fapt, la faptul că aceste alegeri ne-au demonstrat că lumea s-a schimbat fundamental”, a spus Băluță, comentând rezultatul alegerilor.

„Nu mai există această clasificare în «Stânga», respectiv «Dreapta», ci avem partide pro-europene și partide așa-zis suveraniste, partide care sunt afiliate, din păcate, altor interese” – Daniel Băluță

Mai departe, politicianul social-democrat este de părere că alegerile au arătat drumul pe care vor românii să meargă: împreună cu un președinte independent.

„La aceste alegeri am văzut că oamenii s-au îndepărtat foarte mult de partidele politice și își doresc, la conducerea României, un independent. Există, cel puțin teoretic, această posibilitatea ca toate partidele politice să susțină un independent” – Daniel Băluță

Invitații ultimei ediții au fost Costi Rogozanu, Varujan Pambuccian, deputat și lider al grupului Minorităților Naționale, primarul Sectorului 4 și prim-vicepreședinte PSD, Daniel Băluță, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, președinte PNL București.

Emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai” o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe TikTok Gandul.

CITEȘTE ȘI:

Rogozanu: „Nicușor Dan înțelege toată aberația asta, cu atâta militarizare și secretomanie și cu atâtea PENSII pentru toată lumea bună”

Daniel BĂLUȚĂ: „Există posibilitatea ca domnul Marcel Ciolacu să nu fie nici candidat la președinție și nici propunerea pentru prim-ministru”

Costi ROGOZANU: „Crin Antonescu a fost singura voce liberală care s-a mai luat de Iohannis”