Prima pagină » Actualitate » Banca Centrală a Rusiei MAJOREAZĂ dobânzile la 12% pentru a susține rubla afectată de sancțiuni

Banca Centrală a Rusiei MAJOREAZĂ dobânzile la 12% pentru a susține rubla afectată de sancțiuni

Banca Centrală a Rusiei MAJOREAZĂ dobânzile la 12% pentru a susține rubla afectată de sancțiuni
Rubla a devenit monedă oficială în regiunea Herson din Ucraina, aflată sub ocupație rusească

Banca Centrală a Rusiei și-a majorat marți rata cheie a dobânzii cu 350 de puncte de bază, de la 8,5% la 12%. Măsura este menită să combată inflația și să întărească rubla după ce moneda țării a atins cea mai scăzută valoare de la începutul războiului cu Ucraina.

Rubla a pierdut mai mult de o treime din valoarea sa de la începutul anului, asta pe fondul în care Kremlinul crește cheltuielile militare, iar sancțiunile occidentale îi afectează veniturile din transporturile de energie.

Veniturile fiscale la bugetul rus pentru prima jumătate a anului 2023 s-au ridicat la 21,7 trilioane de ruble, adică cu 740 de miliarde de ruble mai mult decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru a fost anunțat de șeful Serviciului Federal de Taxe din Rusia, Daniil Yegorov, la o întâlnire cu prim-ministrul rus Mihail Mișustin, susține publicația rusă Tass.

Presiuni asupra Băncii Centrale

Banca Centrală a Rusiei a făcut ultima dată o majorare de urgență a ratei dobânzii la sfârșitul lunii februarie 2022, cu o creștere a ratei la 20% ca urmare a consecințelor imediate ale trimiterii de trupe în Ucraina. Banca a scăzut apoi în mod constant costul împrumuturilor la 7,5%, deoarece presiunea puternică a inflației s-a diminuat în a doua jumătate a anului 2022.

Conform Băncii Centrale, creșterea curentă a prețurilor din Rusia în ultimele trei luni a fost în medie de 7,6%.

Rusia și-a lansat astăzi oficial rubla digitală

Rusia a lansat marți faza de testare a unei ruble digitale, în încercarea de a limita impactul sancțiunilor internaționale impuse în urma ofensivei sale din Ucraina.

Faza de probă implică 13 bănci și 600 de persoane care pot efectua plăți la 30 de puncte de vânzare din 11 orașe rusești, transmite AFP.

La fel ca criptomonedele, rubla digitală folosește tehnologia blockchain, care facilitează tranzacțiile directe printr-o bază de date descentralizată. Președintele rus Vladimir Putin a aprobat acest proiect pe data de 24 iulie.

Sursa: Tass

CITIȚI ȘI:

Banca Centrală a Rusiei: Inflația ar putea declanșa o nouă criză financiară globală în 2023

Rubla a devenit monedă oficială în regiunea Herson din Ucraina, aflată sub ocupație rusească

Vladimir Putin le-a dat replică liderilor care acuză Rusia de inflație și scumpiri: „Sunt rezultatele greșelilor sistemului politico-economic al Statelor Unite și al Europei”

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și