Banca Mondială estimează că RECONSTRUIREA Ucrainei, după război, va costa 411 miliarde de euro
Ucraina va avea nevoie de 411 miliarde de dolari pentru redresarea și reconstrucția ei după primul an al conflictului provocat de invazia rusă, lansat la 24 februarie 2022, potrivit unei estimări publicate miercuri de Banca Mondială (BM), ONU, Uniunea Europeană și guvernul ucrainean.
Estimarea publicată miercuri acoperă o perioadă de un an de la debutul invaziei ruseşti, la 24 februarie 2022, şi cuantifică pagubele fizice directe provocate infrastructurii şi clădirilor, impactul asupra vieţii şi mijloacelor de trai ale oamenilor precum şi costul reconstrucției, a informat Banca Mondială.
Suma de 411 miliarde de dolari reprezintă o revizuire dramatică faţă de estimarea anterioară de 349 miliarde de dolari, avansată de Banca Mondială în luna septembrie a anului trecut.
În timp ce luptele continuă, aceste organizații și instituții anticipează o nevoie imediată de 14 miliarde de dolari în acest an, pentru a face „investiții critice și prioritare” pentru a începe reconstrucția, scrie Radio France International.
FMI a ajuns la un acord cu Guvernul ucrainean pentru o finanțate de 15,6 miliarde dolari
Noua estimare vine la o zi după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că a ajuns la un acord cu Guvernul ucrainean pentru un pachet de finanțare pe patru ani în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari. Acordul cu FMI ar putea permite autorităţilor de la Kiev să obţină ajutoare suplimentare, în valoare de miliarde de dolari, de la alte organisme, după ce va fi aprobat de board-ul FMI, în următoarele săptămâni.
„Infrastructura energetică, locuinţele, infrastructura critică, economia şi deminarea, sunt cele cinci priorităţi pentru acest an”, a declarat premierul ucrainean Denis Şmîhal.
Acesta a subliniat că estimările Băncii Mondiale nu includ datele privind pierderile provocate infrastructurii, locuinţelor şi afacerilor din teritoriile care acum sunt ocupate de forţele ruseşti.
Potrivit unei evaluări rapide cu privire la nevoile urgente, Ucraina va avea nevoie de 14 miliarde de dolari pentru reconstrucţia prioritară în 2023, ceea ce va necesita o finanţare de 11 miliarde de dolari peste ceea ce este prevăzut în bugetul Ucrainei pentru acest an.
Aproximativ 22% din necesităţile de reconstrucţie sunt în sectorul transportului, în timp ce 17% sunt în domeniul locuinţelor, 11% în sectorul energiei şi 7% în agricultură.
Anna Bjerde, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, a salutat rezistenţa Ucrainei şi hotărârea de răspunde la nevoile urgente de revenire şi reconstrucţie. „Continuarea sprijinului pentru Ucraina este o investiţie atât în acea ţară cât şi în economia mondială. Sprijinul partenerilor pentru nevoile publice de investiţii trebuie însoţit de investiţii private semnificative pentru a creşte finanţarea disponibilă pentru reconstrucţie”, a spus Anna Bjerde.