Prima pagină » Actualitate » Bancnote falsificate, în valoare de 800.000 de lei, au fost puse în circulație în România. Bancnotele sunt foarte greu de depistat, susțin anchetatorii

Bancnote falsificate, în valoare de 800.000 de lei, au fost puse în circulație în România. Bancnotele sunt foarte greu de depistat, susțin anchetatorii

Bancnote falsificate, în valoare de 800.000 de lei, au fost puse în circulație în România.  Bancnotele sunt foarte greu de depistat, susțin anchetatorii

Bancnote falsificate în România în valoare de 800.000 de lei au fost puse în circulație în România.  Bancnotele false sunt foarte greu de depistat, susțin anchetatorii.

Membrii unei grupări infracționale din Satu Mare au falsificat 800.000 de lei.

Europol a participat împreună cu procurorii DIICOT și ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SCCO Satu Mare, la destabilizarea unui alt grup infracțional. Autoritățile spun că au efectuat 20 de percheziţii domiciliare, în judeţele Cluj, Sălaj şi Satu Mare.

Potrivit DIICOT, procurorii împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Cluj, Sălaj și Satu Mare. Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă și punere în circulație de valori falsificate.

Anchetatorii au stabilit că grupul s-a format începând cu data de 01.05.2021, în orașul Satu Mare.

O cantitate mare de bancnote, aproximativ 800.000 RON, a fost contrafăcută, pe care, fie i-au plasat în mod direct pe piață, fie au apelat la alte persoane cărora le-au vândut cantități mari de bancnote, în schimbul unor sume de bani.

„Bancnotele erau confecționate din plastic care imita materialul din care sunt confecționate bancnotele originale, iar cernelurile folosite la imprimare erau aproape identice cu cele autentice. Bancnotele falsificate prezentau microperforațiile specifice, dimensiunile fiind aproape identice și nu puteau fi detectate fără a fi verificate cu un aparat special”, au anunțat procurorii DIICOT.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate și indisponibilizate mai multe sume de bani în lei și valută, telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, stick-uri de memorie, imprimante, dispozitive GPS, 13.960 de țigarete, 10 comprimate ecstasy, 3 doze de substanță albă purverulentă și un pistol, au mai spus procurorii.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, urmează să fie duse, pentru audieri, 9 persoane.

Europol a facilitat schimbul de informații, coordonarea operațională și a oferit sprijin analitic. În timpul acțiunii, Europol a sprijinit cu expertiză tehnică și a trimis un expert la fața locului pentru a verifica informațiile operaționale cu bazele de date ale Europol și cu sistemele Băncii Centrale Europene.

Captură record de bancnote false în România

În ianuarie 2021, Europol a sprijinit autoritățile române să demonteze un grup de criminalitate organizată. Grupul se ocupa cu crearea de bancnote false în euro și lei. Autoritățile de aplicare a legii din Austria, Belgia, Germania și Spania și Banca Centrală Europeană au asistat, de asemenea, la anchetă.

Un indiciu descoperit de anchetatori a dus la acțiunea din 27 ianuarie 2021, deoarece rețeaua intenționa să pună în circulație bancnote contrafăcute echivalente a 50 000 de euro. La acel moment au fost 28 de locuințe  percheziționate, 10 suspecți arestați și 6 persoane puse sub control judiciar.

Citește și