Un bărbat de 27 de ani a incendiat cinci mașini care erau parcate pe două străzi din Sectorul 4, iar apoi a furat mai multe bunuri din ele. Individul a fost prins de poliție, iar procurorii urmează să ceară arestarea sa preventivă.
Bărbatul de 27 de ani a dat foc mașinile în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01:30.
„Polițiștii din cadrul Secției 16 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că la un autoturism, parcat la adresă din Sectorul 4, a izbucnit un incendiu ce s-a extins și la o altă mașină”, conform Poliției Capitalei.
Odată ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele reclamate la apelul de urgență se confirmă.
Ulterior, o altă persoană, din același sector, a anunțat că cineva ar fi incendiat mai multe autoturisme și ar fi furat mai multe bunuri din interior.
Oamenii legii au pornit imediat în căutarea lui și l-au găsit în zonă.
„Bărbatul a fost imobilizat și condus la audieri, iar în urma administrării probatoriului, s-a stabilit că acesta ar fi incendiat cinci autoturisme, parcate pe două străzi din Sectorul 4, din care ar fi sustras mai multe bunuri”, conform sursei citate.
Individul a fost reținut, urmând să fie dus în fața magistraților cu propunere legală.
„Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat (cinci acte materiale) și distrugere (4 acte materiale)”, conchide Poliția Capitalei.