Cantitate impresionantă de droguri găsită de procurori și polițiști la un tânăr care adusese substanțele pentru a le vinde la festivalul „Sunwaves”, care are loc în acest final de săptămână la Mamaia. Nu mai puțin de 2,5 kilograme de droguri de mare risc au fost depistate de oamenii legii, în timpul unei percheziții.
„La data de 30.04.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea unui inculpat, cercetat pentru savârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.
În cauză s-a reținut că, inculpatul a transportat, a depozitat și a deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța”, a transmis, duminică, Poliția Română și DIICOTL.
Anchetatorii au făcut o percheziţie domiciliară, unde au găsit cantitate de 2,460 grame de droguri de mare risc (3 CMC, 4CMC, Ketamină şi MDMA), sumele de 9.000 euro, 11.300 lei şi 170 lire sterline, un cântar electronic de mare precizie, 2 telefoane mobile și un autoturism.
În cursul zilei de duminică, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.
Vă recomandăm să citiți și: