Polițiștii Biroului Poliția Animalelor din Arad au fost sesizați, vineri, cu privire la un câine închis și abandonat într-un autoturism, pe bulevardul Revoluției din municipiu.
Deplasându-se la fața locului, oamenii legii au descoperit în habitaclul mașinii un câine din rasa ciobănesc belgian (malinois) de aproximativ 9 luni. Acesta ar fi fost abandonat și legat, în interiorul autoturismului, de aproximativ două zile, fiind hrănit și adăpat de trecători.
Întrucât nu au fost asigurate condițiile minime de supraviețuire ale câinelui, acesta a fost ridicat de polițiști, care au emis un ordin de plasare în adăpost pentru 45 de zile, fiind preluat de de o asociație de protecția animalelor din Zăbrani.
În acest caz sunt continuate verificările pentru identificarea proprietarului și luarea măsurilor legale care se impun.
Județul Argeș a găzduit, timp de 10 zile, a 7-a ediție a Stagiului Național de Formare a Câinilor de Avalanșă. Astfel, 19 echipaje din 12 județe au luptat pentru atestatul anual. Anul acesta două noi echipaje s-au alăturat celor 17 deja existente.
Stagiul de la Capra, de pe Transfăgărășan, a fost unul extrem de dur, în conditiile în care în zonă a nins permanent, iar fiecare conductor a avut două prezentări pe zi, de căutare în teren accidentat și în zăpada provocată de avalanșă.
Dar stagiul în sine a fost un succes, chiar dacă anul acesta nu au avut parte și de suport aerian.
Un teren situat în curtea Poliției Mangalia, pe care se aflau padocurile câinilor de urmă și patrulare a fost câștigat în instanță și executat silit de o firmă de transport din oraș care își are sediul gard în gard cu instituția Ministerului de Interne. Rămași sub cerul liber, câinii de serviciu au fost luați acasă de polițiștii care stau la curte și au spațiu suficient.
Poliția Mangalia funcționează într-un spațiu pus la dispoziție de primărie, care i-a repartizat un fost bloc de nefamiliști. În plus, poliția orășenească a primit și o bucată de teren din jurul blocului, pentru a avea o curte în care să poată fi parcate mașinile de serviciu dar care să deservească și alte nevoi specifice muncii de poliție.
Cu 20 de ani în urmă, în această curte, polițiștii au pus mână de la mână și au construit șase padocuri pentru cei șase câini care le fuseseră arondați de Centru Chinologic Sibiu. Era vorba de doi câini de urmă și patru de patrulare, pentru folosirea cărora șase polițiști făcuseră un stagiu de pregătire de șase luni.
Povestea micuței Cemre, o fetiță de 9 ani, din Turcia, a impresionat o lume întreagă după ce și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pe o distanță de doi kilometri, pentru a ajunge cu el la veterinar.
Medicul veterinar Ogün Öztürk fusese chemat, zilele trecute, într-un sat mic din Turcia pentru a se ocupa de vaca unui localnic.
Dar ceea ce începuse ca o vizită de rutină s-a încheiat cu o poveste de viață pe care medicul nu o va uita niciodată, scrie site-ul thedodo.com, citat de Digi 24.
Acolo a întâlnit-o pe fetița de 9 ani, care – aflând de prezența sa în sat, și-a luat cățelul bolnav și l-a transportat în spate, pe o distanță de doi kilometri, prin zăpadă…