Un bărbat și-a urmărit soția în trafic și apoi a agresat-o. A încercat să FUGĂ din țară, dar a fost prins la graniță
Un bărbat de 53 de ani a fost arestat preventiv, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară.
„La data de 20 aprilie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 4 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă 53 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data de 18 aprilie 2024, Secția 4 Poliție a fost sesizată, în jurul orei 22.00, de către o femeie, în vârstă de 38 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în trafic, soțul ei ar fi urmărit-o, iar când aceasta a oprit mașina, în dreptul unui imobil din Sectorul 1, bărbatul i-ar fi spart geamul cu un obiect contondent, după care ar fi agresat-o fizic, lovind-o de mai multe ori, cu acel obiect”, conform unui comunicat al Poliției Capitalei.
Prins la graniță, când încerca să fugă din țară
Polițiștii au pornit pe urmele bărbatului în vârstă de 53 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
„Întrucât existau date și indicii că acesta intenționează să părăsească țară, a fost dat în consemn la graniță, fiind depistat, la data de 20 apriilie 2024, de către polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Timiș, la un punct de trecere a frontierei.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitului, acesta fiind condus, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, la sediul Secției 4 Poliție pentru audieri”, potrivit sursei citate anterior.
Arestat pentru violență în familie
„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice”, conform organelor de cercetare din București.