Prima pagină » Actualitate » Bărbat din Arad, atacat și înjunghiat în plină stradă pentru un telefon mobil și aproape 30 de lei

Bărbat din Arad, atacat și înjunghiat în plină stradă pentru un telefon mobil și aproape 30 de lei

Bărbat din Arad, atacat și înjunghiat în plină stradă pentru un telefon mobil și aproape 30 de lei

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost înjunghiat, vineri după-amiază, de trei indivizi pe o stradă din Arad. În urma atacului, suspecții i-au sustras un telefon mobil şi aproape 30 de lei, adică tot ce avea victima asupra sa în acel moment.

„Din cercetări a reieşit că trei bărbaţi l-ar fi lovit şi ulterior înţepat cu un obiect înţepător, după care i-ar fi sustras bani şi un telefon mobil. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind constituită echipa operativă. La scurt timp au fost identificaţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, din judeţele Sălaj şi Arad, aceştia fiind conduşi la audieri”, au informat reprezentanții Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Atacul a avut loc pe strada Constantin Brâncuşi din municipiul Arad, potrivit sursei citate.

După încheierea audierilor, anchetatorii urmează să încadreze fapta la tâlhărie sau tentativă de omor.

 

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele