Bărbat din Argeș, reținut de Poliție după ce ar fi încercat, beat fiind, să-și ucidă propriul fiu
Un bărbat din Călinești, județul Argeș, a fost reținut de poliție după ce ar fi încercat să-și ucidă propriul fiu. În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul va fi propus magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Conflictul dintre cei doi a pornit vineri, pe baza consumului excesiv de alcool.
“Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au fost sesizaţi, vineri, cu privire la faptul că, pe raza localităţii Călineşti, ar fi avut loc un conflict între două persoane, în urma căruia un bărbat a fost lovit cu un obiect tăietor-înţepător. Din cercetări a reieşit că, vineri, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 60 de ani şi-ar fi lovit fiul, de 33 de ani, cu un obiect tăietor-înţepător”, au precizat reprezentanții IPJ Argeş.
Potrivit art.33 din Codul Penal, “tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani”.
Reținut de Poliție pentru că și-a omorât soția!
Săptămâna trecută, un bătrân în vârstă de 84 de ani a fost reținut, sâmbătă, după ce și-a ucis nevasta. Ulterior, criminalul a plecat de acasă și a mers până într-o stație de metrou, unde intenționa să se arunce în fața trenului.
Una dintre casierele care lucrează la stația de metrou Dristor a trăit, sâmbătă dimineață, un episod absolut șocant după ce s-a pomenit la geam cu un bătrân care avea montată o sondă urinară și care a rugat-o să-l lase să treacă în mod gratuit, pe motiv vrea să se sinucidă.
Femeia a anunțat imediat autoritățile, iar pensionarul a fost preluat, imediat, de un echipaj al Poliției Metrou. Senin, bătrânul le-a explicat polițiștilor că dorește neapărat să-și pună capăt zilelor pe motiv că și-a ucis soția.