Bărbat din Cluj, amendat cu 8.000 de lei, pentru că și-a BĂTUT șeful. Conflictul a izbucnit, după ce angajatului i-a fost refuzat concediul de odihnă

Publicat: 17 09. 2024, 13:20
Actualizat: 17 09. 2024, 13:20

Un agent de vânzări din Cluj a fost amendat cu 8.000 de lei, din cauză că și-a bătut șeful. Între cei doi a pornit un conflict aprins, după ce managerul a refuzat să-i acorde concediul de odihnă, apoi l-a concediat. 

Un angajat din Cluj a fost amendat cu 8.000 de lei, ca sancțiune pentru că și-a agresat șeful. Decizia a fost dată abia la trei ani de la incident. Conflictul a început la 5 aprilie 2021, într-o convorbire telefonică, după ce managerul a refuzat să-i acorde angajatului său concediul de odihnă. Ulterior aceștia au continuat să poarte disputa pe mail.

Incidentul a avut loc două zile mai târziu, când angajatul s-a prezentat la ora 8:15 la depozitul companiei, unde managerul l-a anunțat că va fi concediat din cauza atitudinii sale, dar și a mesajelor postate pe grupul online ale companiei. Subalternului i s-a cerut să predea și mașina de serviciu.

Dialogul a devenit din ce în ce mai aprins, și, la un moment dat, angajatul nu s-a mai controlat și l-a împins pe șeful său. Cei doi au început să se bată cu pumnii și picioarele, conflict în urma căruia, managerul a avut nevoie de șase zile de îngrijiri medicale. Bătaia a fost aplanată de un alt angajat.

În urma sesizării la 112, polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunii de lovire sau alte violenţe. La 3 ani de la incident, agresorul a fost pedepsit cu o amendă penală în valoare de 8.000 de lei.

FOTO: Pixabay