Bărbat din Dolj, resuscitat cu succes de polițiști după ce a fost găsit inconștient, desculț și cu hainele ude pe un câmp din comuna Robănești

Publicat: 15 12. 2022, 17:30
Actualizat: 15 12. 2022, 17:34

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Dolj, a fost salvat de poliţişti, miercuri, după ce a fost găsit inconştient pe un câmp din extravilanul comunei Robăneşti.

Agenții au fost sesizaţi, prin 112, în jurul orei 13.00, de un bărbat din comuna Robăneşti, cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii se află o persoană în stare de inconştienţă.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde – într-o zonă greu accesibilă – au găsit un localnic, în stare de inconştienţă, desculţ, cu bluza deschisă şi hainele ude.

FOTO – IPJ Dolj

Oamenii legii au început imediat manevrele de resuscitare, iar în momentul în care a devenit conştient, bărbatul a fost transportat de poliţişti până în zona de acces a autospecialei de la Seriviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Dolj.

Pentru acordarea de îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat ulterior la Spitalul nr.1 din Craiova.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul a ajuns în acea situație, dar polițiștii fac cercetări în acest caz.

FOTO – IPJ Dolj