Bărbat din Târgoviște, găsit mort în casă cu o rană în zona gâtului
Polițiștii din Târgoviște au fost anunțați miercuri, de locatarii unui bloc situat pe strada Avram Iancu din oraș, că un vecin și-ar fi provocat mai multe răni cu un cuter în zona gâtului.
După apelul la 112, polițiștii ajunși la fața locului au identificat într-unul dintre apartamente trupul neînsuflețit al unui bărbat de 32 de ani.
Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.
Oamenii legii efectuează cercetări în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale care se impun.