Bărbat împuşcat de un tânăr în parcarea unui bloc din Craiova. Victima a ajuns la spital cu două răni la braţul stâng
Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost împușcat în parcarea unui bloc din Craiova de către o persoană cu fața acoperită. Polițiștii din Craiova au fost sesizați, în noaptea de joi spre vineri, de către reprezentanții spitalului de urgență, care au menționat că este vorba despre un bărbat de 43 ani cu două plăgi împuşcate în brațul stâng.
Victima le-a spus anchetatorilor că era în parcarea unui bloc din Craiova când a observat o mașină din care a coborât o persoană cu fața acoperită, dar pe care a recunoscut-o ca fiind un tânăr de 29 de ani din localitate. Tânărul a tras spre el mai multe focuri de armă, după care a plecat.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi telefonic în noaptea de 26/27 august de către reprezentanţi ai unui spital din Craiova, cu privire la faptul că la această unitate medicală s-a prezentat un bărbat de 43 ani, din Craiova, care avea două plăgi împuşcate la mâna stângă.
“La unitatea medicală s-au deplasat poliţiştii, care, în urma discuţiilor purtate cu persoana vătămată au stabilit că în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla în parcarea unui bloc, din Craiova, a observat un autoturism din care a coborât o persoană care ar fi avut faţa acoperită dar pe care ar fi recunoscut-o ca fiind un tânăr de 29 de ani, din localitate, care ar fi executat în direcţia lui mai multe focuri de armă după care ar fi părăsit zona, cu autoturismul”, se arată în comunicat, informează News.ro.
Tânărul care a tras cu arma a fost prins în Craiova şi dus la poliţie pentru cercetări. De asemenea, anchetatorii au făcut o percheziţie la domiciliul acestuia. El este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
Locuința acestuia a fost percheziționată și au fost găsite „bunuri în vederea continuării cercetărilor”. După administrarea probatoriului vor fi luate măsuri.