Prima pagină » Actualitate » UPDATE: Un bărbat rănit în prima explozie de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca. Bilanțul deceselor urcă la trei

UPDATE: Un bărbat rănit în prima explozie de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca. Bilanțul deceselor urcă la trei

UPDATE: Un bărbat rănit în prima explozie de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca. Bilanțul deceselor urcă la trei
Focar de Covid-19 la Floreasca? Mai multe secții ale Spitalului de Urgență, închise! Cadre medicale depistate pozitiv cu noul coronavirus / Sursa FOTO: https://www.institutiimedicale.ro

Un bărbat de 63 de ani rănit în exploziile de la staţia GPL din Crevedia a decedat la Spitalul Floreasca. Este vorba despre un civil și nu despre unul dintre pompierii internați în unitatea medicală.

UPDATE: MS: Pacientul avea arsuri de peste 90% din suprafața corporală

„În cursul nopții, a decedat la Spitalul Floreasca unul din cei doi pacienți cu arsuri de peste 90% din suprafața corporală.

În ciuda eforturilor personalului medical, s-a ajuns la această situație tragică având în vedere șansele extrem de reduse de supraviețuire ale pacienților aflați în această situație.

Adresăm compasiunea noastră familiei”, conform unui comunicat transmis, joi dimineața, de Ministerul Sănătății.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Reprezentanții spitalului spun că bărbatul de 63 de ani a fost rănit în prima explozie produsă sâmbătă la staţia GPL din Crevedia.

De asemenea, au precizat că acesta era civil, la Spitalul Floreasca fiind internaţi şi pompieri răniţi în deflagraţii.

Bărbatul decedat era unul dintre cei doi pacienţi critici intubaţi şi ventilaţi mecanic aflaţi în unitatea sanitară, conform News.ro.

Numărul persoanelor care au murit în urma exploziilor se ridică la 3, după ce un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au decedat, bărbatul din cauza unui infarct, iar femeia din cauza arsurilor.

Prima persoană care a murit exploziilor a fost bărbatul care a făcut infarct atunci când și-a văzut soția arsă de vie. A doua victimă decedată este soția bărbatului, care a murit a doua zi după tragedie, la spital.

Familiile afectate de tragedia din Crevedia vor primi ajutoare de la stat de până la 2.000 de euro pe lună

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor afectate de tragicul eveniment produs în localitatea Crevedia.

Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, se vor acorda 2.000 euro pe lună însoţitorilor persoanelor rănite care sunt tratate în străinătate, 2.000 lei pe lună însoţitorilor persoanelor rănite care sunt tratate în România şi 1.500 lei persoanelor rănite, care au fost spitalizate şi externate.

De asemenea, pentru sprijinirea persoanelor singure şi familiilor ale căror locuinţe/gospodării şi bunuri au fost afectate de tragicul eveniment se vor aproba ajutoare de urgenţă, indiferent de veniturile acestora, cu sume cuprinse între 1.500 lei şi 10.000 lei, în funcţie de gradul de afectare a locuinţelor şi bunurilor, conform Agerpres.

Experții au finalizat culegerea de probe de la epicentrul exploziei din Crevedia

Cauzele exacte care au provocat prăpădul de la Crevedia vor fi cunoscute în cel mult trei luni. Conform directorului Insemex, George Găman, specialiștii institutului din Petroșani, care fac expertiza incidentului devastator, au finalizat culegerea probelor din epicentrul exploziei și echipa a ajuns aseară la Petroșani, iar de luni vor începe să lucreze în laborator la toate probele strânse pentru a fi analizate.

Printre probe, experții au ridicat, de la fața locului, resturi de motoare și capace de cisternă. În momentul de față, nu pot fi oferite amănunte sau concluzii pripite, pentru că este vorba de o expertiză profesionistă.

Insemex se ocupă cu cercetări fundamentale şi aplicative, dezvoltare tehnologică, de interes public naţional privind evaluarea şi prevenirea riscurilor în activităţile cu pericol de atmosfere explozive şi toxice, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea explozivilor.

Un chiștoc și un munte de incompetență

Exploziile de la Crevedia ar fi fost provocate de o țigară aprinsă de un angajat, în timp ce erau manevrate furtunurile care încărcau cisternele cu gaz lichefiat, ar fi prima ipoteză a pompierilor.

Exploziile de la stația GPL din Crevedia au produs 58 de victime, dintre care două au murit deja și 56 au fost rănite, 10 fiind în stare gravă, intubate. Printre persoanele rănite sunt 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi, potrivit ultimelor date transmise de Ministerul Afacerilor Interne.

Dintre pacienții rămași internați, cu arsuri și traumatisme, 12 au fost transferați la clinici din Belgia, Italia, Germania, Austria și Norvegia.

Momentul deflagrației de la Crevedia a fost surprins și de o cameră de supraveghere aflată în Buftea, mai exact la 6 kilometri distanță de locul unde s-a produs tragedia de sâmbătă.

Dosare penale în cascadă

Ancheta privind exploziile de la Crevedia a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind coordonată de procurorul Marius Iacob, care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia.

Un al doilea dosar deschis după exploziile de la Crevedia este instrumentat de Parchetul Curții Militare de Apel București și vizează modul de intervenția a pompierilor la depozitul GPL.

Dosarul este deschis procedural în astfel de cazuri, pentru posibile infracțiuni de neluare și nerespectare a măsurilor de protecția muncii și vătămare corporală din culpă, dar asta nu înseamnă că au existat indicii că s-a greșit cu ceva sau că existau suspiciuni că pompierii nu și-a făcut treaba.

Alte două dosare au fost deschise la Direcția Națională Anticorupție, în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din Crevedia.

Sursa FOTO: https://www.institutiimedicale.ro

 

viewscnt

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și