Prima pagină » Actualitate » Bărbatul care a AGRESAT sexual o poliţistă în Gara de Nord, trimis în judecată

Bărbatul care a AGRESAT sexual o poliţistă în Gara de Nord, trimis în judecată

Procurorii au finalizat cercetările în cazul bărbatului care a agresat sexual o poliţistă în Gara de Nord  şi au dispus trimiterea sa în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Procurorii notează în rechizitoriu că, la data de 14 aprilie, în intervalul 08.00 – 20.00, persoana vătămată a fost planificată în serviciu, ca poliţist judiciar, în ţinută civilă, în cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord.

„În jurul orei 10.20, persoana vătămată s-a deplasat Ia o farmacie din incinta Gării de Nord, în scopul procurării de medicamente pentru uz propriu, aşezându-se la coada formată în faţa farmaciei. Aflat în trecere şi fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a îndreptat către persoana vătămată şi a atins-o cu mâna în zona inghinală, după care şi-a continuat drumul. După contactul fizic dintre cei doi, persoana vătămată s-a deplasat în urma inculpatului, l-a chestionat pe acesta cu privire la gestul avut, prezentându-şi calitatea de poliţist. Inculpatul, în continuare, a adresat injurii persoanei vătămate şi a ameninţat-o cu acte de violenţă, spunându-i că o va bate şi să îl lase în pace, ameninţări care au fost de natură sa-i creeze persoanei vătămate o stare de temere”, precizează anchetatorii, potrivit Agerpres.

Iniţial, individul a fost reţinut de poliţişti, dar a fost eliberat de către un procuror, care a constatat mai multe vicii de procedură. Procurorul susţinea că agenţii de poliţie nu i s-au adus la cunoştinţă individului motivele luării măsurii preventive şi nici drepturile pe care le deţinea în calitate de persoană reţinută.

De asemenea, bărbatul a fost lăsat în libertate de către procuror, pe motiv că, deşi faptele de care este acuzat prezintă un grad de pericol social abstract ridicat, reflectat în limitele de pedeapsă mari, în concret „fapta posedă un grad de pericol social mult mai redus, prin raportare la modul de derulare a contactului fizic dintre inculpat şi persoana vătămată”.

Totodată, susţinea Parchetul în urmă cu două săptămâni, s-a reţinut că bărbatul a avut o conduită procesuală corespunzătoare, recunoscând în integralitate acuzaţiile, prezentând totodată „o atitudine de regret, punând faptele pe seama consumului exagerat de alcool, iar procurorul a avut în vedere şi circumstanţele personale ale acestuia, respectiv că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu face parte dintr-un mediu predispus la comiterea de infracţiuni”.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport