VIDEO. Dumitru Buzatu contestă arestul preventiv. Decizia va fi luată de Curtea de Apel Iaşi
This browser does not support the video element.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a contestat măsura arestului preventiv dispusă, sâmbătă, de Tribunalul Vaslui. Contestaţia acestuia va fi analizată, miercuri, de Curtea de Apel Iaşi.
Procesul este programat la ora 11.00, potrivit portalului instanţei de judecată.
La termenul stabilit pentru marţi, judecătorul desemnat iniţial s-a abţinut.
„(…) admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Chiriac Adrian de la soluţionarea dosarului nr. 1886/89/2023. Constată că domnul judecător nu a dispus măsuri în cauză. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 26.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, este soluţia pentru termenul de marţi, citată de News.ro.
Buzatu, prins în flagrant de procurorii DNA în momentul în care ar fi primit o mită de peste 1,2 milioane de lei, a fost arestat preventiv în cursul zilei de sâmbătă de către magistraţii Tribunalului Vaslui.
Dumitru Buzatu nu a recunoscut nicio clipă că a luat mită
Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, a declarat judecătorului de drepturi și libertăți că nu poate fi vorba de mită în acest caz. De fapt el i-ar fi cerut lui Farmazon, regele șoselelor, doar un împrumut de 125 de mii de lei. A fost și el surprins să afle, în momentul percheziției, că în geanta maro se aflau 125 de milioane de lei.
Buzatu a fost suspendat marți de prefectul de Vaslui, Daniel Onofrei, care precizat că vicepreședintele care va îndeplini atribuțiile președintelui Consiliului Județean este Ciprian Trifan.
Dar, conform înregistrărilor procurorilor DNA, în momentul primirii genții cu 1,25 de milioane de lei, Buzatu îi și mulțumește omului de afaceri care l-a denunțat ”Sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie”.
Oprit în trafic, Buzatu susține că geanta îi aparține, iar banii din interior reprezintă economiile sale. Dar mai apoi, Buzatu le-a spus procurorilor că de fapt i-a cerut lui prietenului Savin un împrumut de 125 de mii de lei și este surprins să vadă acum că de fapt i-a dat 1,25 de milioane de lei, neștiind despre ce e vorba.
Judecătorul Crăciun nu l-a crezut
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vaslui care a judecat propunerea arestării preventive a șefului CJ Vaslui Dumitru Buzatu, Cătălin Constantin Crăciun, demontează integral toate susținerile demnitarului dar și pe cele ale apărării acestuia și punctează că doar cea mai severă dintre măsurile preventive poate complini bunul mers al anchetei DNA Iași, adică arestarea pentru 30 de zile.
Fiind audiat în cauză, Dumitru Buzatu a declarat în esență că presiunile pe care le-a exercitat asupra funcționarilor responsabili de implementarea proiectelor desfășurate de către Consiliul Județean Vaslui a fost una intensă dar justificată de faptul că data implementării proiectelor era una limită și exista riscul ca Consiliul Județean Vaslui să piardă finanțarea cu obligația acestuia să asigure fondurile implementării din bugetul propriu lucru care era imposibil, se arată în stenogramele magistraților.
“El a mai declarat faptul că în urmă cu aproximativ două sau trei săptămâni s-a întâlnit cu numitul Emil Savin în parcarea Consiliului Județean Vaslui căruia i-a solicitat suma de 125.000 lei ca împrumut. Acesta a fost de acord iar în cursul zilei de 22.09.2023 s-a deplasat în localitatea Cârja din județul Vaslui unde se află un iaz de pescuit și s-a întâlnit cu niște prieteni și inclusiv cu Savin Emil.
Acesta i-a dat o geantă de culoare maro în care a crezut că se află suma de bani solicitată ca împrumut și ulterior după ce a fost oprit de poliție și procuror a constatat că în geantă se afla suma de 1.250.000 lei sumă pe care nu a solicitat-o niciodată ca împrumut”, se arată în documentul instanței.
Rechizitoriul DNA
Dumitru Buzatu a fost reţinut, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA.
Caracatița de la Vaslui
Conform procurorilor, apar noi nume în dosarul de mare corupție al președintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu, unul dintre acestea fiind ce al administratorului public al județului, Valeriu Caragață.
Caragață, alături de un alt funcționar public, cu funcție de director sunt vizați de ancheta procurorilor DNA Iași pentru fapte de complicitate la luarea de mită.
Este de amintit că la alegerile parlamentare din 2020 Caragață a candidat pentru un post în Senatul României, dar a ieșit pe locul doi ca număr de voturi astfel că a revenit în postul de administrator public al județului.
Concret, se arată în dosarul studiat de judecătorii Tribunalului Vaslui, în 4 septembrie „s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de Complicitate la infracțiunea de luare de mită, constând în aceea că în perioada iunie-septembrie 2023 numiții Caragață Valeriu, administratorul public al județului Vaslui și managerul de proiect al Drumului Strategic din jud. Vaslui, și Toma Cătălin Alexandru, directorul adjunct al Direcției Tehnice din cadrul CJ Vaslui și managerul tehnic al Drumului Strategic din jud, Vaslui, cu intenție au înlesnit, prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în regim de urgență privind întocmirea documentației aferente decontării sumei de 15.000.000 lei către SC Soragmin SRL, activitatea numitului Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, care a pretins în mod indirect numitului S.E., reprezentantul SC Soragmin SRL, un procent de 10% din suma de bani pe care CJ Vaslui trebuie să o deconteze către SC Soragmin SRL, în virtutea relațiilor contractuale privind lucrările pe care antreprenorul le-a efectuat pe lotul 1 și 2 al Drumului Strategic județean Bârlad – Laza – Codăești”.
Filmul integral al anchetei DNA
Despre această faptă anchetatorii ieșeni de la DNA notează că la începutul lunii februarie a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași procesul-verbal de consemnare a denunțului formulat la aceiași dată de către denunțător, din care rezultă că în cursul anului 2019, societatea SORAGMIN SRL, a cărui administrator este Mădălina Șelaru, denunțătorul ocupând funcția de director administrativ, a câștigat o licitație cu fonduri europene a cărui beneficiar este CJ Vaslui privind lotul 1 și 2 din DN 581 până la DJ245(Poienești)- lotul 1 și lotul 2-cuprins între localitățile Laza și Bălteni, jud. Vaslui, întinderea ambelor loturi fiind de 47 km.
În această lucrare, se mai arată în dosarul de la instanța de judecată, societatea a executat lucrări de terasamente, săpături, balastat 30 de cm și piatra spartă 20 cm și stratul de uzură de 8 cm, lucrarea fiind realizată în proporție de aproximativ 75%. S-au efectuat șanțuri, trotuare, poduri și podețe, ziduri de sprijin, toate realizate în proporție de 80%.
„În cursul anului 2021 CJ Vaslui, în calitate de beneficiar, a solicitat o expertiză tehnică privind respectarea condițiilor tehnice pe care societatea denunțătorului și le-a asumat prin caietul de sarcini( stratul de legătură) iar expertul JUDELE Radu, care a efectuat această expertiză, a concluzionat faptul că s-au respectat condițiile caietului de sarcini dar a constatat și faptul că grosimile asfaltului nu sunt conforme, menționând existența și exfolierea unor porțiuni de pe asfalt.
Denunțătorul precizează că CJ Vaslui trebuie să mai achite către SC SORAGMIN SRL aproximativ suma de 3.000.000 euro pentru lucrarea efectuată(80% efectuată).
Denunțătorul mai precizează că, ulterior, în cursul lunii iunie 2022 expertul JUDELE Radu i-ar fi solicitat suma de 700.000 lei pentru a “interveni” la expertiză, înțelegând că în fapt va interveni la nivelul beneficiarului CJ Vaslui, pentru a se debloca sumele de bani datorate de CJ Vaslui pentru lucrarea menționată. Acesta i-ar fi propus denunțătorului să-i remită această sumă de bani sub o aparență de legalitate, încheind un contract de prestări servicii cu SC DRUM POD INVEST SRL, unde soția acestuia deține calitatea de administrator.
În cursul lunii februarie 2023 expertul JUDELE Radu a solicitat directorului tehnic în cadrul SC SORAGMIN SRL, în mun. Tecuci, să încheie contractul de prestări servicii prin care ar aduce completări la expertiza depusă la CJ Vaslui și astfel beneficiarul ar debloca o parte din suma de 3.000.000 euro”, se mai arată în documentele de la dosar.
Filaj total
Încă din luna februarie DNA a pus colaboratori pe urmele funcționarilor publici din cadrul CJ pentru a „purta conversații telefonice, să înregistreze discuțiile purtate şi să supravegheze video, audio şi prin fotografiere pe numitul Radu Judele, expertul în lucrări de infrastructură, fiul lui Radu Judele, fost șef DRDP Iași care a decedat în 2022, să ofere şi să remită sub orice formă, inclusiv prin intermediul unor contracte comerciale, sume de bani sau alte foloase materiale numitului acestuia sau altor persoane cu privire la aspectele care prezintă interes în cauză”.
Tot atunci DNA a suplimentat urmărirea penală cu încă un colaborator ce trebuia „să poarte conversații telefonice, să înregistreze discuțiile purtate şi să supravegheze video, audio şi prin fotografiere pe numiții Radu Judele jr. și Buzatu Dumitru, să ofere şi să remită sub orice formă, inclusiv prin intermediul unor contracte comerciale, sume de bani sau alte foloase materiale celor doi oficiali sau altor persoane cu privire la aspectele care prezintă interes în cauză”.
Intermediarii președintelui
„În demersul său (acela de a emite o expertiză convenabilă președintelui CJ Dumitru Buzatu – nr.r.), expertul Judele a ținut legătură în permanență cu reprezentanții CJ Vaslui, în special cu Toma Cătălin, managerul tehnic al proiectului și Caragață Valeriu, managerul proiectului, a căror indicații le-a urmat.
Numitul Toma Cătălin i-a comunicat numitului Judele Radu că trebuie să obțină anumite aprobări informale de la președintele Consiliului Județean, Buzatu Dumitru, pentru a demara procedurile legale privind această documentație de adaptare a concluziilor expertizei inițiale efectuată pe lotul 1 și 2 al Drumului Strategic din jud. Vaslui.
În ceea ce privește relația lui Radu Judele jr. cu factorii decizionali din cadrul CJ Vaslui, acesta ține legătura și acționează la instrucțiunile venite din partea lui Toma Cătălin. Acesta la rândul său primește instrucțiuni de la președintele CJ Vaslui, Buzatu Dumitru, pe care le transmite numitului Judele Radu.
De asemenea Toma Cătălin îi dă instrucțiuni numitului Judele Radu asupra procedurii cum trebuie să ajungă această adaptare a concluziilor expertizei anterioare la CJ Vaslui, în condițiile în care autoritatea contractantă-CJ Vaslui nu are o comunicare cu antreprenorul SC Soragmin SRL și se află într-un diferend.
Cu toate acestea reprezentanții CJ Vaslui îi solicită în mod direct, neoficial, această documentație numitului Judele Radu pentru a o pune în aplicare. Este de menționat că Judele Radu nu se afla în nici o relație profesională contractuală cu CJ Vaslui în cursul lunii aprilie 2023”, se mai arată în mega-dosarul ajuns la instanță.
Ce l-a motivate pe Savin să-l execute pe Buzatu
Anchetatorii DNA iași notează în dosarul aflat la Tribunalul Vaslui că în 11 mai, „Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, l-a contactat telefonic pe Savin și l-a invitat în mod oficial să rezilieze amiabil contractele aferente loturilor 1 și 2 din drumul strategic pentru a putea fi scoase din nou la licitație și să fie executate în termenul finanțării, termen care expiră la sfârșitul lunii decembrie 2023” și că „acest demers evidențiază faptul că numitul Buzatu Dumitru coordonează activitatea numitului Caragață Valeriu”.
Patru zile mai târziu, se arată în dosar, Buzatu revine la Caragață Valeriu și „i-a solicitat să urgenteze încheierea documentelor prin care numitului Savin, să-i fie deblocate sumele de bani aferente lucrărilor efectuate pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic din jud. Vaslui”.
”Numitul Buzatu Dumitru este conștient de situația creată, respectiv că aceste sume se cuvin de drept antreprenorului și că trebuiau decontate de mai multă vreme, de aprox. 2 ani de zile”, se arată în dosar, situație exemplificată și cu un fragment al unei discuții dintre cei doi funcționari publici.
„Frate, a durat 2 ani povestea asta. După profilul discuției de acuma, mai durează încă 2 ani. … trec de contracte, VALI, le-am închis. Ăla cere banii! Noi n-avem, nu știm pe ce treʼ să-i dăm banii? La ce ne chinuim? Băi, vino încoace pentru ce ai, îți dăm, pentru ce nu ai, nu-ți dăm și vino tu și ne cere, adă documente, de ce trebuie..”, erau indicațiile lui Buzatu către Caragață.
„Totodată Buzatu Dumitru pune presiune pe Caragață Valeriu și-i dă instrucțiuni cum să procedeze cu supervizorul E.K. pentru ca această să semneze documentele ce-i revin pentru deblocarea sumei de bani cuvenite antreprenorului”, se mai arată în dosarul de mare corupție al lui Buzatu.
Citiți și: