Ce a pățit o bătrână din Italia, prinsă FURÂND alimente, după ce carabinierii au fost chemați în magazin. În fața lor, femeia a dat vina pe sărăcie

Publicat: 04 04. 2023, 20:12
Actualizat: 04 04. 2023, 20:17
Sursa foto - caracter ilustrativ

O femeie din Italia, în vârstă de 63 de ani, a fost prinsă – weekend-ul trecut – furând diverse alimente dintr-un supermarket din Penne, în provincia Pescara. Carabinierii au fost chemați imediat la fața locului, dar totul a luat o întorsătură neașteptată pentru patronul magazinului. 

În loc s-o aresteze, oamenii legii s-au oferit să îi plătească produsele. De fapt, inițial, un carabinier care se afla la cumpărături în timpul liber în acel supermarket, moment în care a fost abordat de proprietarul magazinului.

Acesta i-a raportat prezența unei doamne care încerca să ascundă în poșetă și buzunare mai articole luate de pe rafturile magazinului. Mai mult, deși fusese descoperită, bătrâna tot a încercat să plece fără să treacă pe la casa de marcat, scrie La Repubblica.

Carabinierul aflat în timpul liber a oprit-o și a chemat o patrulă. În fața oamenilor legii, ea și-a recunoscut faptele, dar a dat vina pe sărăcie pentru gestul său. Ea le-a arătat, plângând, că luase doar câteva felii de pâine, niște frunze de salată, fructe și alte obiecte esențiale.

În acel moment, impresionați de situația femeii, carabinierii au plătit contravaloarea bunurilor pe care i le-au dăruit, iar patronul magazinului a decis să nu depună plângere împotriva ei.