Bătrâni intoxicați cu soluție pentru ACARIENI la un cămin din Eforie Sud
Mai mulți vârstnici s-au intoxicat cu o soluție pentru acarieni la Căminul de Bătrâni din Eforie Sud. Șase dintre ei au ajuns la spital.
Potrivit bilanțului transmis de ISU Constanţa, şase vârstnici au fost internaţi în spital, iar alţi 38 au fost aduşi înapoi în camere.
„6 beneficiari la spital, iar 38 s-au reîntors în camere”. Beneficiarii se reîntorc în camere, cu sprijinul echipajelor de intervenţie şi al personalului centrului de îngrijire”, au precizat reprezentanţii ISU Constanţa.
Anunțul a fost făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă de ISU Constanţa.
„Persoane intoxicate la Căminul de Bătrâni din Eforie Sud”, au spus autoritățile, precizând că este vorba despre șapte persoane intoxicate cu soluţie de acarieni.
La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale.
„A fost evacuată întreaga clădire. În urma tuturor măsuratorilor efectuate de echipajul CBRN, nu s-au identificat substanţe periculoase”, a mai precizat ISU Constanţa.
Până acum, nu s-au stabilit condiţiile în care s-au intoxicat vârstnicii.
CITEȘTE ȘI: