BBC: O comună din România urmează să găzduiască cea mai mare bază NATO din Europa. Va fi mai mare chiar și decât cea de la Ramstein

Publicat: 23 06. 2024, 15:47

Baza aeriană Mihai Kogălniceanu din România se transformă în cea mai mare bază aeriană NATO din Europa, mai mare chiar decât baza Ramstein din Germania.

Acum, comuna este decorul care se transformă treptat în cea mai mare bază NATO din Europa, mai mare chiar decât baza Ramstein din Germania, cea mai mare bază militară nord americană a Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii și NATO în afara granițelor SUA, scrie BBC, care a realizat un reportaj în Constanța. Președintele rus Vladimir Putin și-a justificat războiul în Ucraina pe motiv că NATO invadează flancul european al Rusiei. Ca răspuns la invazia sa, mai multe piese s-au mutat pe tabla de șah a Alianței, arată BBC.

Baza Mihail Kogălniceanu va avea în curând o escadrilă de F-16 românești – cumpărate recent din Norvegia – precum și drone MQ-9 Reaper, plus un oraș militar prin care se vor roti armatele NATO, forțele aeriene și personalul naval din 32 de țări.

Ultimii sosiți sunt finlandezii. La doar 20 km de coasta Mării Negre, baza se află la 300 km de Odesa și la 400 km de Sevastopol, în Crimeea ocupată de ruși.

„Există o prezență mult mai mare din SUA aici, mult mai multă infrastructură, cazare, oameni și echipamente”, spune pilotul Charlie Tagg, aflat în misiune la Kogălniceanu.

Invazia Ucrainei de către Rusia a schimbat atât zonele pe care le survolează, spune el, cât și poziția strategică a misiunii. În 2021, în ultimul său turneu, piloții de vânătoare NATO au zburat departe peste apele internaționale din Marea Neagră. Dar acum se țin de zona de 12 mile marine deasupra apelor teritoriale românești și bulgare, „pentru a evita neînțelegerile, situațiile de escaladare cu rușii”.

Sursa foto: Profimedia