Bebeluș abia născut, găsit mort pe un câmp de lângă Timișoara. Trupul neînsufleţit a fost descoperit de un tractorist ieșit la arat (VIDEO)
Un bebeluș a fost găsit mort pe un câmp de la marginea Timişoarei. Descoperirea macabră a fost făcută de de un tractorist ieșit la arat, care a chemat imediat autorităţile. Potrivit Antena 3, este vorba de un nou-născut, în vârstă de doar două zile.
Medicii legiști, sosiți de urgență la fața locului, au stabilit că bebelușul se născuse recent. Polițiștii iau în calcul mai multe piste, dar nu vor deocamdată să le facă publice. În acest caz a fost deschis un dosar penal, informează Digi 24.
Bebeluș de doar cinci zile, abandonat într-o scară de bloc din Vâlcea. Mama s-a predat Poliţiei
O femeie de 35 de ani s-a prezentat la Poliţia Râmnicu Vâlcea, la mijlocul lunii februarie, ea fiind bănuită că a abandonat cu o săptămână înainte un bebeluş de cinci zile în scara unui bloc din oraş.
Poliţiştii au identificat o femeie de 35 de ani, din Râmnicu Vâlcea, bănuită de comiterea faptei. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, au transmis luni reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Traficanții au găsit o nouă metodă de a-și ascunde drogurile: Scutecele de bebeluși! Percheziții de amploare la Iași
Percheziții de amploare au fost realizate în Iași în cursul zilei de joi, 4 martie, de procurorii DIICOT, ofițerii Antidrog de la Crimă Organizată și forțele speciale din cadrul Jandarmeriei Române.
Forțele de ordine au descins la domiciliul mai multor traficanți de droguri și substanțe psihoactive. Anchetatorii au dezvăluit că traficanții își ascunseseră substanțele peste tot, inclusiv în scutele de copii! Astfel, aceștia erau pregătiți în eventualitatea în care venea Poliția peste ei.
Reporterii de la Ziarul de Iași notează faptul că traficanții prinși joi ar fi comercializat droguri și substanțe psihoactive (cunoscute și sub denumirea de etnobotanice) în tot municipiul Iași.
Perchezițiile au avut loc la 15 adrese de domiciliu și locuințe ale traficanților, fiind căutate droguri, substanțe psihoactive, precum și banii obținuți traficarea acestor substanțe.