Prima pagină » Actualitate » Belarus livrează arme Moscovei, „pentru nevoile Federației Ruse”. „Avem programe comune”

Belarus livrează arme Moscovei, „pentru nevoile Federației Ruse”. „Avem programe comune”

Belarus livrează arme Moscovei, „pentru nevoile Federației Ruse”. „Avem programe comune”

Premierul din Belarus, Raman Golovchenko, recunoaște că țara sa livrează arme Rusiei, precizând că sunt solicitate nu numai în interiorul țării, ci și „pentru nevoile Federației Ruse”. „Armele de fabricație rusă sunt în prezent solicitate de consumatorii ruși”, a mai spus el.

Golovcenko, care a condus Comitetul militar-industrial de stat în perioada 2018-2020, a recunoscut dificultățile cu exportul de produse din cauza sancțiunilor occidentale împotriva complexului militar-industrial.

„Restricții la import foarte mari. Nu este un secret pentru nimeni că am folosit componente occidentale. Dar complexul militar-industrial din Belarus nu este primul an sub sancțiuni”, a spus el.

Potrivit acestuia, producătorii „s-au angajat în substituirea importurilor, au consolidat legăturile cu producătorii ruși. Și, desigur, armele sunt acum la mare căutare nu numai pentru nevoile interne ale republicii, ci și pentru Federația Rusă”.

„Avem programe comune. Acum lucrăm intens pentru a îmbunătăți ceea ce a fost, desfășurăm lucrări de cercetare și dezvoltare, inclusiv luând în considerare experiența evenimentelor din Ucraina. De aceea, acum este o perioadă foarte responsabilă și dinamică pentru apărarea belarusă”, a spus Golovchenko, potrivit Antena 3, care citează Eurointegration.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele