Prima pagină » Actualitate » LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 86. Benjamin Netanyahu, despre războiul cu Hamas: Este de o moralitate fără precedent

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 86. Benjamin Netanyahu, despre războiul cu Hamas: Este de o moralitate fără precedent

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 86. Benjamin Netanyahu, despre războiul cu Hamas: Este de o moralitate fără precedent
14:38

Netanyahu apără războiul, spunând că este „de o moralitate fără precedent”

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că războiul armatei sale în Fâşia Gaza este „de o moralitate fără precedent”, reacţionând la acuzaţiile Africii de Sud de „acte de genocid” la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), potrivit AFP.

„Ne vom continua războiul defensiv, ale cărui dreptate şi moralitate sunt fără egal”, a declarat Netanyahu duminică la deschiderea unei şedinţe a guvernului său, adăugând că IDF acţionează „în cel mai moral mod posibil” în Fâşia Gaza.

Armata „face totul pentru a evita rănirea civililor, în timp ce Hamas face totul pentru a le face rău şi îi foloseşte ca scuturi umane”, a adăugat prim-ministrul, scrie Agerpres.

11:41

Peste 8.000 de terorişti au fost "eliminaţi" în Gaza, potrivit lui Benjamin Netanyahu

Armata israeliană a eliminat deja peste 8.000 de terorişti în Fâşia Gaza, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit declaraţiilor postate de biroul său pe platforma X.

„Pas cu pas, eliminăm toate capacităţile mişcării palestiniene Hamas. Hamas va fi învinsă. Soldaţii noştri vor învinge. Poporul Israelului va învinge”, a proclamat premierul.

„Vom continua să luptăm până când obiectivele noastre de război vor fi atinse, în special eliminarea Hamas şi eliberarea tuturor ostaticilor noştri”, a mai spus liderul israelian.

09:29

IDF a efectuat raiduri aeriene în Gaza, neutralizând bombe plasate într-o grădiniţă

Avioanele de luptă ale forţelor aeriene israeliene au lansat mai multe lovituri aeriene peste noapte în Fâşia Gaza, în timp ce operaţiunile terestre continuă, relatează Times of Israel.

Forţele de apărare israeliene afirmă că zecile de ţinte au inclus clădiri militare ale Hamas, un tunel şi alte infrastructuri.

De asemenea, Marina a efectuat lovituri de-a lungul coastei din Gaza, ajutând forţele terestre.

La sud de oraşul Gaza, IDF afirmă că trupele Brigăzii 179 au reperat patru agenţi Hamas cu dispozitive explozive care se apropiau de ei. Un atac aerian a fost efectuat împotriva celulei.

Jumătate de oră mai târziu, trupele au reperat alţi patru agenţi Hamas în zonă, care au fost, de asemenea, loviţi de forţele aeriene.

În acelaşi timp, un vehicul în care se aflau agenţi Hamas care se îndreptau spre trupe a fost, de asemenea, lovit.

Un avion de luptă al IAF a lovit, de asemenea, o clădire din care Hamas a activat un dispozitiv exploziv împotriva trupelor, potrivit IDF.

În nordul oraşului Beit Lahiya din Gaza, trupele Brigăzii 551 au reperat trei agenţi Hamas care intrau într-o clădire şi au solicitat un atac aerian, conform News.ro.

Între timp, în timpul unor scanări la periferia taberei Shati din nordul Gaza, IDF afirmă că trupele Brigăzii 14 au localizat şi neutralizat dispozitive explozive antipersonal plasate într-o grădiniţă.

08:28

Universitățile urmează să înceapă anul universitar cu întârziere

Marile universități din Israel urmează să înceapă anul universitar cu întârziere, precizând că studenții rezerviști nu vor fi dezavantajați.

Potrivit site-ului de știri Ynet, aproximativ 55.000 de studenți servesc în prezent în rezervele Forțelor de Apărare Israelului, titrează Times of Israel.

IDF a cerut săptămâna trecută o nouă amânare, astfel încât studenții care încă servesc ca rezerve în timpul războiului să poată începe anul împreună cu restul colegilor lor.

Într-o soluție de compromis, rezerviștii IDF își vor începe studiile „câteva săptămâni mai târziu” și vor avea o săptămână condensată de cursuri intensive la întoarcere pentru a-i pune la curent cu informațiile pierdute, după care vor fi integrați în cursurile obișnuite, a spus Asociația conducătorilor de universități.

Președintele Universității Ariel, prof. Ehud Grossman, a spus că instituția sa, la fel ca celelalte, „se angajează ca rezerviștii să termine anul universitar la timp”.

08:18

O delegația egipteană a vizitat Tel Aviv pentru a discuta despre un posibil acord pentru „încheierea războiului”

O delegație egipteană a vizitat Tel Aviv în încercarea de a ajunge la un acord „pentru a pune capăt războiului” între Israel și gruparea teroristă Hamas, conform Times of Israel.

Un oficial egiptean a declarat pentru postul de televiziune Al-Arabi Al-Jadid deținut de Qatar că „lucrurile sunt încă complicate”.

Războiul din Gaza intră în a 13-a săptămână, iar Netanyahu repetă că va mai dura „luni de zile”

Războiul dintre Israel şi Hamasul palestinian în Fâşia Gaza, intrat în a 13-a săptămână, „va continua luni întregi, până când Hamas va fi eliminat şi ostaticii eliberaţi”, a declarat sâmbătă premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.

„Garantăm că Gaza nu va mai fi niciodată o ameninţare pentru Israel”, a adăugat el într-o conferinţă de presă la Tel Aviv, afirmând că „pentru a câştiga o victorie absolută şi pentru a ne atinge toate obiectivele, trebuie mai mult timp”.

Prim-ministrul a vorbit despre „tirurile intense” cu care s-au confruntat trupele israeliene în Fâşia Gaza. „Este o luptă complexă, dar deţinem superioritatea. Am eliminat peste 8.000 de terorişti”, a spus el

„Lovim înalţi responsabili şi îi vom elimina şi pe liderii Hamas. Hamas va fi învins”, a subliniat Benjamin Netanyahu.

Acest război devastator a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost răpite, dintre care 129 sunt încă ostatice în Fâşia Gaza, scrie Agerpres.

Ca răspuns, Israelul a jurat să distrugă mişcarea islamistă şi loveşte fără încetare Fâşia Gaza. De asemenea, desfăşoară operaţiuni terestre în care şi-au pierdut viaţa 170 de soldaţi israelieni, potrivit armatei.

Ofensiva israeliană a ucis 21.672 de persoane în Fâşia Gaza, în majoritate femei, adolescenţi şi copii, potrivit guvernării Hamas.

Răspunzând la o întrebare despre negocierile în curs la Cairo, Benjamin Netanyahu a afirmat că „Hamas a pus o serie întreagă de ultimatumuri pe care le-am respins”.

„Vedem o schimbare, dar nu vreau să creez un orizont de aşteptare”, a adăugat el.

O delegaţie a Hamas a ajuns vineri în capitala egipteană pentru a discuta despre un plan egiptean vizând să se ajungă la o încetare a focului.

Sâmbătă seara, cel puţin o mie de persoane s-au adunat la Tel Aviv, a constatat un jurnalist al AFP, pentru a cere guvernului „un plan global” pentru întoarcerea tuturor ostaticilor, şi nu „un acord parţial” doar pentru o parte dintre ei, potrivit organizatorilor.

Scandând „Aduceţi-i înapoi acasă!”, manifestanţii au purtat pancarte cu fotografii ale persoanelor ţinute în continuare ostatice în Fâşia Gaza.

„Cel mai înspăimântător gând în Gaza a fost cel de a fi uitată”, a declarat mulţimii Moran Stela Yanai, ostatică eliberată după 54 de zile de captivitate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Unul dintre cei mai cruzi împăraţi din istorie. Orgiile lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase inclusiv cu mama lui