Berceni ARENA își așteaptă vizitatorii/Primarul Daniel BĂLUȚĂ: Avem un program extraordinar, de la 10:00 până la 22:00

Publicat: 23 11. 2024, 18:57
Actualizat: 23 11. 2024, 19:07

This browser does not support the video element.

E distracție mare în Sectorul 4 din Capitală. Primul patinoar construit în ultimii 70 de ani și-a deschis porțile, cu ocazia sărbătorilor de iarnă care se apropie. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, este amfitrionul acestui eveniment care a atras peste 3800 de vizitatori, doar în prima zi. 

Primarul Sectolrului 4, Daniel Băluță, a deschis porțile primului patinoar construit în ultimii 70 de ani, în România, Berceni Arena. Acesta a făcut oficiile de gazdă și-a transmis invitații tuturor celor pasionați de acest gen de distracție și sport.

Îmi face o plăcere deosebită să vă invit să vă alăturați nouă, să vă alăturați atmosferei pe care o vedeți aici, pentru că aceste zile sunt niște zile speciale, sunt zile dedicate distracției, zile dedicate mișcării, zile dedicate sportului.

De ce spun asta? Pentru că, după cum vedeți, sute de copii până acum au venit alături de noi la Berceni Arena, la patinoarul nostru și aș dori din tot sufletul să vină alte câteva mii de copii să se poată bucura de această minunată arenă.

Vă așteptăm în următoarele zile cu nerăbdare, avem un program extraordinar, de la 10:00 până la 22:00, până după sărbători, într-un loc în care distracția este cea care ne unește, un loc în care sportul este cel care ne unește. De asemenea, vă aștept cu foarte multă bucurie și cu foarte multă căldură, chiar dacă aici este răcoare, a transmis primarul Daniel Băluță.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Imagini spectaculoase cu noua arenă de 10 milioane de euro din Berceni, SINGURUL patinoar construit în ultimii 70 de ani în Capitală

Berceni Arena, SINGURUL patinoar construit în ultimii 70 de ani. Daniel Băluță: Îi așteptăm la patinoar, cu brațele deschise, pe bucureșteni