Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape, aduse acasă / Zi de DOLIU în comuna natală

Publicat: 06 06. 2024, 13:56
Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape, aduse acasă

Bianca și Patricia, cele două tinere care au pierit în  apele râului Natisone din Italia, au revenit, joi, în județul Satu Mare. Ele urmează să fie înmormântate cu un sobor de preoți.

După ce au parcurs peste 1.000 de kilometri de la Italia, trupurile Biancăi și Patriciei au ajuns la Tarna Mare, județul Satu Mare, în această dimineață. În sat, steagurile negre au fluturat în curțile oamenilor, în semn de omagiu, iar familia, prietenii și comunitatea s-au strâns pentru a-și lua rămas-bun de la cele două tinere care au murit într-un mod atât de tragic.

Bianca a fost întâmpinată la locuința din Valea Seacă, iar Patricia la casa părintească din Bocicău. Sicriile lor albe au fost aduse în casele în care au crescut și și-au petrecut copilăria, conform publicației locale PresaSM.ro.

Zi de doliu în toată comuna Tarna Mare

Ziua de vineri a fost declarată zi de doliu în toată comuna Tarna Mare, iar sâmbătă va avea loc slujba de înmormântare pentru cele două tinere, care și-au găsit sfârșitul într-un mod atât de tragic.

Tragedia lor a unit oameni de toate vârstele și naționalitățile. Cei care le-au cunoscut sau care au fost mișcați de povestea lor au adus un ultim omagiu în Italia, iar acum, acasă, întreaga comunitate este alături de familiile greu încercate.

La slujba de rămas-bun din Italia au venit numeroși credincioși, dar și oficiali italieni. La casa funerară, au venit procurorul din Udine, Massimo Lia, cel care instrumentează dosarul celor două tinere sătmărence, primarul Premariacco Michele De Sabata, dar și Alberto Felice De Toni, primarul din Udine, au fost prezenți la casa funerară pentru a-și prezenta omagiile.

Declarații sfâșietoare ale mamei Patriziei, românca moartă în Italia. „Mi-ar fi plăcut să nu fi murit degeaba”

Dispariția celor trei tineri români în Italia a provocat tristețe atât în Peninsulă, cât și în România. Părinții celor două fete, Patrizia și Bianca, se pregătesc de înmormântare, în România.

Cristian, băiatul care se afla cu cele două, nu a fost găsit nici acum, la aproape o săptămână de căutări.

Mihaela Cormos, mama Patriziei, spune că probabil fiica ei s-ar fi putut salva, dar nu a făcut-o pentru că a stat cu prietena ei, Bianca. Tânăra nu știa să înoate, arată Știri Diaspora.

„Știa să înoate. A așteptat-o ​​pe Bianca, care nu știa să înoate (…) Mi-aș fi dorit să nu fi murit degeaba, poate devenim mai pregătiți să salvăm oameni, cu mai puține autorizații în cazul intervențiilor urgente, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Era o fată foarte bună, eram mândri de ea, era bucuria noastră. Îmi scria în fiecare zi «mamă, te iubesc» pe WhatsApp, mă întreba mereu dacă are voie să facă lucruri: «Mamă, am aproape 21 de ani, pot să mă duc la o cafea?»”, a spus mama Patriziei.

„Un singur motiv am pentru a merge mai departe”

Cu o seară înainte de tragedie, cele două au stat de vorbă până la 02:00 dimineața. Patrizia s-a dus apoi să învețe până la ora 04:00, pentru că se pregătea de examen. La ora 06:30 s-a trezit, a făcut un duș și plecat la examen. Pe la 12:00 fata a sunat-o pe mama ei să o întrebe dacă poate merge „la lac, la Premariacco”.

„I-am spus că nu, apoi i-am spus bine, mi-a explicat că vrea sa facă o plimbare, niște fotografii și apoi va merge să doarmă”, a povestit mama ei.

Acesta a fost chiar ultimul mesaj între Patrizia și mama ei.

„Niciunul dintre cei trei nu cunoștea acel râu, l-au căutat pe internet”, spune mama.

Femeia a spus că a refuzat să vadă videoclipurile de pe internet care arată încercările disperate de a-i salva pe cei trei tineri și a spus că a văzut doar fotografia în care ei apar îmbrățișați.

„Poate s-ar fi putut face mai mult, poate a fost soarta. Un singur motiv am pentru a merge mai departe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că au găsit-o ca să pot plânge pe sicriul ei, asta ne dă putere să supraviețuim”, a spus ea.

„Îmbrățișați în fața viiturii” – tragedia tinerilor români închițiți de ape în Italia

Povestea celor trei români a făcut înconjurul lumii, iar ultimele imagini cu ei în viaţă îi surprind îmbrăţişaţi, încercând să facă faţă şuvoaielor puternice în care au fost prinşi.

Bianca, Patrizia și Cristian făceau fotografii în momentul în care au fost înghițiți de ape, spre groaza trecătorilor care au surprins tragedia.

Nivelul apei a crescut brusc, iar tinerii nu au reușit să se salveze, în ciuda faptului că s-au luat în brațe, încercând să țină împreună piept apelor, de altfel o imagine absolut cutremurătoare.

„După doar câteva minute de la sosirea pompierilor, au fost surprinși de apa care, practic, i-a înconjurat din toate părțile. Pompierul care era jos (în barca ce se îndrepta spre tineri – n.r.) a comunicat cu ei, iar cel din elicopter a fost cel care le-a sugerat să stea îmbrățișați, să creeze masă critică, pentru a se opune și contracara forța curentului”, a declarat Michele De Sabata, primarul din Premariacco.

Patrizia Cormos, în vârstă de 20 de ani, era în al doilea an la Academia de Arte Frumoase Tiepolo din Udine. Bianca Doros, de 23 de ani, sosise din România cu doar câteva zile în urmă, pentru a petrece o perioadă de timp cu părinţii ei, care locuiesc la Udine.

Cristian Casian Molnar, de 25 de ani, iubitul Biancăi nu a fost găsit nici până în acest moment. El sosise în Italia cu câteva zile înainte tragedie, după un sejur în Austria, la fratele său.

CITIȚI ȘI: