Un număr de 10.887 noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, miercuri, la 1.244.555 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 169 de decese, în timp ce 1.391 de pacienți sunt internați la ATI. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.982 de teste RT-PCR și 42.065 teste rapide antigenice.
„Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.244.555 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.768 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.121.721 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.887 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2”, se arată în raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
Până astăzi, 37.210 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
„În intervalul 30.09.2021 (10:00) – 01.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 169 de decese (100 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus”, transmite GCS.
Dintre cele 169 decese, situația pe grupe de vârstă este următoarea:
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
„Din totalul de 169 de pacienți decedați, 158 erau nevaccinați și 11 vaccinați. Cei 11 pacienți vaccinați prezentau comorbidități. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 51 și 91 de ani. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință”, arată GCS.
Surse oficiale detaliază că, dintre cele trei decese ale unor pacienti din categoria de varsta 20-29 de ani:
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.592. Dintre acestea, 1.391 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 373 sunt minori, 355 fiind internați în secții și 18 la ATI.
„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.635.994 de teste RT-PCR și 3.287.481 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.982 de teste RT-PCR (11.844 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.138 la cerere) și 42.065 de teste rapide antigenice”, mai arată GCS.
Pe teritoriul României, 69.305 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.905 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.917 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 166 de persoane.