Bilanț COVID, 18 octombrie: 10.141 de noi infectări. O tânără de 19 ani și o alta de 20, printre decedații Covid-19

Publicat: 18 10. 2021, 13:23
Actualizat: 18 10. 2021, 13:29
Situația din secțiile ATI este îngrijorătoare. Foto: Facebook / Raed Arafat

Un număr de 10.141 de noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, luni, la 1.467.401 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 261 de decese, în timp ce 1.764 de pacienți sunt internați la ATI – cu 14 pacienți în plus față de numărul înregistrat duminică, 17 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR și 23.183 de teste rapide antigenice.

 

„Până astăzi, 18 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.467.401 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.830 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, se arată în raportul zilnic al Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

„Până astăzi, 42.042 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.10.2021 (10:00) – 18.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 261 decese (134 bărbați și 127 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus”, arată GCS.

Majoritatea deceselor, înregistrate la pacienții nevaccinați

Evidența deceselor pe grupe de vârstă:

  • 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani – Un pacient din județul Hunedoara, în vârstă de 19 ani, de sex feminin, care prezenta comorbiditati, nevaccinat.
  • 1 la categoria de vârstă 20-29 ani – Un pacient din județul Satu Mare, în vârstă de 20 ani, de sex feminin, care prezenta comorbiditati și era nevaccinat.
  • 3 la categoria de vârstă 30-39 ani,
  • 7 la categoria de vârstă 40-49 ani,
  • 21 la categoria de vârstă 50-59 ani,
  • 59 la categoria de vârstă 60-69 ani,
  • 99 la categoria de vârstă 70-79 ani
  • 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.

„231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Din totalul de 261 de pacienți decedați, 238 erau nevaccinați și 23 vaccinați. Cei 23 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 22 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități”, arată sursa citată.

Numărul de pacienți internați în stare gravă

„În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.745. Dintre acestea, 1.764 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 491 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 41 la ATI”, se arată în raport.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.008.631 de teste RT-PCR și 3.925.458 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR (6.905 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.522 la cerere) și 23.183 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 138.567 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.757 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.451 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 169 de persoane.