Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, 4 ianuarie, că în ultimele 24 de ore – în urma testelor efectuate la nivel național – au fost înregistrate 3.900 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID19), iar 47 de pacienți au murit. 390 de persoane sunt internate la ATI.
Până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.816.956 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.745.012 de pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 414 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În intervalul 03.01.2022 (10:00) – 04.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 de decese (22 bărbați și 30 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 52 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 la categoria de vârstă peste 80 ani.
49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți nu au înregistrat comorbidități. Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în luna decembrie 2021, în județele Buzău, Covasna, Vâlcea și Vrancea.
Dintre cei 52 de pacienți decedați, 40 erau nevaccinați și 12 vaccinați. Cei 12 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40 – 49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. Până astăzi, 58.866 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV 2 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.593. Dintre acestea, 390 sunt internate la ATI. Dintre cei 390 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 79 sunt minori, 72 fiind internați în secții și 7 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.094.381 de teste RT-PCR și 6.127.954 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.744 de teste RT-PCR (9.042 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.702 la cerere) și 42.766 de teste rapide antigenice.
Cifra este aproape dublă față de ziua anterioară, când au fost raportate 958 de cazuri. În ceea ce privește situația deceselor, au fost raportați 18 morți, ca urmare a infectării cu coronavirus.
Pe teritoriul României, 10.296 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.684 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.960 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 70 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.449 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 562 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 ianuarie, 589 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 253.950 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 6 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.