Prima pagină » Actualitate » Bilanț „Operațiunea JUPITER”. Chestorul Aurel Dobre, director DICE: „Combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară”

Bilanț „Operațiunea JUPITER”. Chestorul Aurel Dobre, director DICE: „Combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară”

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) si a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a fost demarată, la începutul acestei săptămâni, o nouă fază a operațiunii JUPITER, ca o continuare a activităților din luna mai a acestui an.

Chestorul Aurel Dobre, director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) a făcut un bilanț al acestei operațiuni de amploare și a declarat că scopul principal a fost „combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară”.

Potrivit acestuia, „Operațiunea Jupiter” a vizat implementarea eficientă a măsurilor dispuse la nivel instituțional, pentru prioritizarea activităților de prevenire și combatere a criminalității în diversele sale manifestări, recuperarea efectivă a prejudiciilor provocate și asigurarea protecției cetățenilor de către autoritățile de aplicare a legii, prin abordarea integrată la nivelul unităților centrale și teritoriale de specialitate a acestor fenomene infracționale.

Astfel, în perioada 21 – 25 Octombrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si a Inspectoratului General al Poliției Române, la nivelul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și al structurilor teritoriale corespondente, sub supravegherea procurorilor din cadrul unităților de parchet competente, au fost intensificate activitățile specifice de investigare și administrare a probatoriilor în cauzele care au ca obiect astfel de infracțiuni.

În cadrul acțiunilor organizate în cele 5 zile, la nivel național, au fost puse în aplicare peste 1.000 de mandate de percheziție domiciliară și 342 mandate de aducere.

În urma activităților desfășurate au fost dispuse măsuri preventive față de 57 persoane, fiind reținute 31 de persoane, 2 arestate preventiv, o alta a fost arestată la domiciliu și 23 de persoane au fost puse sub control judiciar.

Referitor la dosarele penale instrumentate în cadrul cărora au fost organizate acțiuni de amploare, principale infracțiuni cercetate sunt de evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, nerespectarea regimului fiscal, contrafacere, nerespectarea legislației privind protecția mediului, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și altele.

Cercetările în aceste dosare sunt continuate sub supravegherea procurorilor de caz, fiind formulate propuneri pentru dispunerea altor măsuri preventive și luarea de măsuri asigurătorii”, a declarat chestorul Aurel Dobre.

„Polițiștii de investigare a criminalității economice au desfășurat 129 acțiuni de amploare”

În contextul operațiunii „Jupiter”, polițiștii de investigare a criminalității economice au desfășurat 129 acțiuni de amploare de administrare a probatoriului în 201 dosare penale aflate în lucru.

În urma activităților desfășurate au fost dispuse măsuri preventive față de 38 persoane, 13 fiind reținute, 2 arestate preventiv, o alta arestată la domiciliu și 22 de persoane au fost puse sub control judiciar.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat în cele 201 dosare penale, în această perioadă, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 86.000.000 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate aproape 15.000 de articole vestimentare și peste 7.000 de parfumuri, în valoare de aproximativ 8.100.000 lei, peste 1.400.000 de lei și aproape 230.000 de euro, 1.300 de litri de alcool, 608 metri cubi de agregate minerale şi peste 70 de tone de deșeuri.

Structurile teritoriale de arme, explozivi și substanțe periculoase, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus, în aplicare, în cadrul operațiunii naționale, 67 mandate de percheziție domiciliară, în 21 de dosare penale, având ca obiect infracțiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive și nerespectarea regimului deșeurilor periculoase.

Față de 7 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar față de o altă persoană a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 zile.

În vederea continuării cercetărilor au fost ridicate 20 arme letale, din care 5 deținute ilegal și 15 deținute legal și 11 arme neletale, supuse autorizării. De asemenea, în urma perchezițiilor au fost indisponibilizați 24.000 de euro, 141.500 de euro, susceptibili a fi falși și aproape 180.000 de lei.

În cadrul activităților derulate pe linia nerespectării regimului vânătorii și protecției fondului cinegetic au fost indisponibilizate 89 de trofee de vânat, 1 lunetă, 303 kg. de carne de vânat, 3 câini rasa ogar, precum și dispozitive de vedere pe timp de noapte, camere video, camere cu termoviziune și camere de vânătoare.

În urma acțiunilor derulate de polițiști pentru protecția mediului au fost indisponibilizate 3 kg. de articole pirotehnice, 50 de tone de deșeuri periculoase și nepericuloase, provenite din activitatea de dezmembrare ilegală a autovehiculelor, 765 litri de deșeuri periculoase și aproape 250 de tone de vehicule scoase din uz”, a mai precizat chestorul Aurel Dobre.

„Dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor”

În domeniul investigațiilor criminale, polițiștii, împreună cu procurorii de caz au pus în aplicare 40 de mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Față de 11 persoane a fost dispusă măsura reținerii, iar în vederea continuării cercetărilor au fost ridicate 1 autoturism în valoare de 40.000 euro, 4.000 de euro, 10 arme neletale (tip pușcă și pistol), cutii de muniție neletală, telefoane mobile, laptopuri și alte medii de stocare.

„În continuare, o să vă prezint câteva exemple dintre acțiunile derulate săptămâna aceasta, în cadrul Operațiunii Jupiter”, a continuat chestorul Aurel Dobre.

  • La data de 22 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au pus în executare 73 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Dâmbovița, în orașul Găești și în 7 comune din județ.

Activitățile au fost desfășurate în mai multe dosare penale instrumentate la nivelul Poliției Orașului Găești, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, pentru comiterea unor arderi ilegale de deșeuri rezultate din dezmembrări de autovehicule, braconaj piscicol, sustrageri de material lemnos, deținerea ilegală a unor arme supuse autorizării, precum și alte infracțiuni economice și judiciare.

Pentru audieri și dispunerea măsurilor procesuale prevăzute de lege au fost conduse la sediul Poliției Orașului Găești peste 50 de persoane. 3 persoane au fost reținute, iar față de alte 3 a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și indisponibilizate peste 2,5 tone de materiale neferoase și au fost confiscate 70 de tone de deșeuri.

  • În cadrul operațiunii, la data 23 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Mureș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au pus în executare 77 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș, Brașov, Covasna, Maramureș, Dâmbovița, Galați, Olt, Bihor și Cluj, într-un dosar penal privind săvârșirea mai multor fapte de evaziune fiscală. Din cercetările polițiștilor a reieșit că, din anul 2021 și până în prezent, mai multe societăți comerciale din județul Mureș ar fi acționat ilegal în vederea eludării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

Astfel, agenții economici nu ar fi înregistrat în evidența contabilă totalitatea veniturilor realizate în urma comercializării de legume și fructe și ar fi dispus înregistrarea în actele contabile a unor documente justificative fără conținut economic real.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 180.000 de lei, 13.000 de euro și alte bunuri și înscrisuri de interes anchetei.

  • La data de 22 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Tulcea.

A fost vizat domiciliul unei persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, poluarea prin evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri ori substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

Astfel, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea probării activității infracționale, 43 de autoturisme scoase din uz, 4 bărci cu motor, 645 de litri de ulei uzat, aproape 8 tone de deșeuri feroase, 1,7 tone de deșeuri din plastic. Persoana vizată a fost reținută, pentru 24 de ore”. a încheiat chestorul Aurel Dobre, directorul DICE.


Citește și:

Arestat pentru tentativă de omor. Un tânăr din București a înjunghiat un un bărbat cu o MACETA de jumătate de metru

Percheziție în București, într-un dosar ce vizează tentativa de FURT calificat. Un bărbat, bănuit că ar fi încercat să pătrundă într-un apartament

7 localități din Dâmbovița împânzite de mascați. Percheziții la suspecți de arderi ilegale de deșeuri, deținere de arme, contrabandă și cerșetorie

RAZIE de amploare la Bărbuleşti. Peste 200 de polițiști au descins la 17 adrese ale unor persoane suspectate de uz de arme, violențe și distrugeri

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și