Prima pagină » Actualitate » Bilanțul care arată cum se duce pe „apa sâmbetei” căldura din București, votat de CGMB. Pierderi de 40% în 2022

Bilanțul care arată cum se duce pe „apa sâmbetei” căldura din București, votat de CGMB. Pierderi de 40% în 2022

Bilanțul care arată cum se duce pe „apa sâmbetei” căldura din București, votat de CGMB. Pierderi de 40% în 2022

Bilanțul termoenergetic pe anul 2022, al instalațiilor de transport și distribuție administrate de Termoenergetica, realizat în urma unui audit de specialitate, a fost aprobat, luni, de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Bilanțul arată că în 2022, pierderile în ceea ce privește energia termică au fost de aproape 40%.

Bilanțul a fost adoptat cu 30 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi 20 de abţineri.

„În perioada 2020 – 2022 pierderile de energie termică în rețeaua primară au crescut de la 28,91% la 31,54%, în timp ce cantitatea de agent termic furnizată din rețeaua de transport a scăzut cu 17%. Dat fiind volumul de energie tranzitat, nivelul pierderilor este ridicat și conduce la efecte negative din punct de vedere tehnic și economic. Principala cauză a pierderilor de energie termică din circuitul primar o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc rețeaua (65% dintre ele au peste 25 de ani vechime), consecința majoră fiind numărul mare de avarii ce se produc (2.241 de avarii remediate pe circuitul primar în anul 2022) și deteriorarea izolației clasice a conductelor”, se arată în bilanțul termoenergetic pe anul 2022, aprobat luni în ședința CGMB.

Pierderile reale de căldură au fost de 39,88% în 2022

Potrivit studiului, pierderile relale de căldură din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuire aferente acestora, în anul 2022, au fost de 39,88%.

„În perioada 2020 -2022 pierderile de energie termică în rețeaua secundară au crescut de la 11,39% la 12,73%, în timp ce cantitatea de agent termic furnizată pentru încălzire și apă caldă de consum a scăzut cu 18,77%”, se arată în bilanț.

Consilierii municipali au mai aprobat în ședința de luni un alt proiect care prevede acoperirea din bugetul local a unei pierderi financiare de 406 milioane de lei la Termoenergetica, rezultată din decalajele de aprobare a tarifelor companiei, care trebuiau corelate cu majorările de preţuri din piaţă. Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 21 de abţineri.

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și