Biroul Electoral, obligat de instanță să înregistreze lista cu CANDIDAȚII PUSL pentru Consiliul Local Sector 1
Lista de candidați ai PUSL pentru Consiliul Local Sector 1 depusă zilele trecute la Biroul Electoral de Circumscripție va fi înregistrată pentru alegerile locale din 9 iunie, după ce judecătorii au decis definitiv că semnăturile de pe listele de susținători sunt valide.
Biroul Electoral de Circumscripție a anunțat recent că lista candidaților Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) pentru Consiliul Local al Sectorului 1 a fost respinsă pentru că pe listele de susținători sunt nume care se repetă, dar care au semnături diferite. Membrii Biroului Electoral al Sectorului 1 au invalidat 1.420 de semnături de susținere din cele 3.425 depuse de PUSL pentru candidații partidului la Consiliul Local Sector 1.
”Verificând listele de susținători ale PUSL pentru candidaturile la Consiliul Local Sector 1 al Municipiului București, am sesizat neregularități și am invalidat un număr de 142 de file din totalul de 343 file, pe fiecare din cele 142 de file fiind câte 10 semnături, prin urmare am invalidat un număr total de 1420 de semnături, pe aceste file regăsindu-se o serie flagrantă de neregularități, cum ar fi: dublarea pe mai multe liste a acelorași nume de persoană, cu aceleași date de identificare (an naștere, adresă, serie CI, număr CI), dar cu semnături diferite. Totodată s-au identificat nume diferite ale persoanelor care și-au însușit colectarea semnăturilor, dar cu aceleași date de identificare”, preciza Biroul Electoral.
Mai mult, surse oficiale au spus că Biroul Electoral de Circumscripție al Sectorului 1 ar fi făcut și o sesizare la Parchet, solicitând să verifice dacă s-au comis posibile fapte penale, respectiv dacă sunt semnături false pe listele cu susținătorii pentru candidații PUSL la Consiliul Local al Sectorului 1.
Decizia Biroului Electoral, schimbată de judecători în două zile de la contestația PUSL
Cum decizia Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1 putea fi contestată, PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a depus o acțiune la Judecătoria Sectorului 1, în 4 mai. În aceeași zi, instanța a respins contestația PUSL, pe motiv că este neîntemeiată.
Pe 5 mai, PUSL a contestat cu apel la Tribunalul București decizia Judecătoriei Sectorului 1. Întrunit în ședință de urgență, un complet de la Tribunalul București a admis apelul PUSL și a decis să admită lista de candidați ai partidului pentru Consiliul Local Sector 1, anulând astfel decizia Biroului Electoral de Circumscripție.
Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: Anulează Hotărârea nr 30/01.05.2024 emisă de Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr 1-Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi pe cale de consecinţă admite lista candidaţilor pentru Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, propusă de Partidul Umanist Social Liberal. Definitivă.
În temeiul art 54 alin 8 din Legea nr 115/2015, dispune aducerea prezentei hotărâri, de îndată, la cunoştința Biroul Electoral Sector 1 Bucureşti, în vederea definitivării candidaturilor”, se arată în decizia Tribunalului București.
CITEȘTE ȘI:
SURSE: Lista de consilieri ai PUSL Sector 1, trimisă la Parchet. Sunt acuzații de semnături false
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cum arată ordinea pe buletinele de vot