Biroul Permanent Naţional al PSD discută joi după amiaza despre desemnarea lui Nicolae Ciucă pentru funcția de premier
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte joi, de la ora 17,00, pentru a lua o decizie în contextul desemnării de către preşedintele Klaus Iohannis a lui Nicolae Ciucă drept candidat la funcţia de prim-ministru.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat anterior, după consultările de joi cu şeful statului, că un dialog privind crearea unei majorităţi parlamentare va avea loc în momentul în care va exista un prim-ministru desemnat.
„Eu cred că PNL nu are opţiuni, fiindcă PNL are o decizie că nu discută cu PSD. Aşa ştiu eu. Nu cred că liderii PNL încalcă statutul ca să vorbească cu noi. (…) Conform spiritului Constituţiei, PSD a câştigat alegerile şi atunci PSD nu poate face parte dintr-un Guvern cu largă majoritate fără să aibă prim-ministrul desemnat din partea PSD”, a spus Ciolacu, răspunzând la o întrebare într-o conferinţă de presă, dacă PSD va avea discuţii cu premierul desemnat şi cu liderii PNL pentru susţinerea unui Guvern minoritar.
Potrivit liderului social-democraţilor, conform Constituţiei şi cutumelor, în acest moment, PSD nu poate să aibă o discuţie decât cu prim-ministrul desemnat.
Klaus Iohannis l-a desemnat candidat pentru funcția de premier pe senatorul PNL Nicolae Ciucă
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat candidat pentru funcția de premier pe senatorul PNL Nicolae Ciucă, actualul ministru interimar al Apărării. Nicolae Ciucă trebuie să vină cu o propunere de echipă pentru un nou Cabinet și un program de guvernare, pe care să le supună votului parlamentarilor.
Cea de-a doua rundă de consultări cu partidele și formațiunile politice a început la Palatul Cotroceni, joi, de la ora 11:00, când în fața președintelui a ajuns delegația Partidului Național Liberal. Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat că Nicolae Ciucă, senator liberal și ministru demis al Apărării, a fost propus pentru a fi candidatul partidului la funcția de premier.
Dacă guvernul propus de Ciucă nuprimește un vot pozitiv în Parlament, președintele poate demara procedura de dizolvare
Propunerea vine după ce Uniunea Salvați România (USR), al cărei președinte, Dacian Cioloș, a eșuat în atragerea voturilor parlamentarilor, miercuri, pentru formarea unui nou Guvern, a intrat în ședință după prânz. Dacă nici această rundă nu se finalizează cu un vot pozitiv în Legislativ, președintele poate demara procedura de dizolvare a acestuia, urmată implicit de alegeri anticipate.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat decizia după finalizarea celei de-a doua runde de consultări pentru formarea unui nou Guvern. La conferința de presă de la Palatul Cotroceni, alături de președinte a stat premierul desemnat, Nicolae Ciucă.